Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:33 18 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine sunt cei șase candidați pentru șefia USR? Unul este din Constanța

ro

19 Jun, 2024 13:52 1150 Marime text

Sursa foto: FacebookUniunea Salvați România a anunțat miercuri validarea a șase din cele zece candidaturi anunțate inițial pentru funcția de președinte, rămasă vacantă în urma demisiei lui Cătălin Drulă. Noul lider va fi ales de fiecare membru al partidului, prin vot direct, pe o platformă online, așa cum prevede statutul.

Unul dintre candidații pentru șefia USR este din Constanța.



Elena Lasconi – 52 de ani, Câmpulung, Argeș
 
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, a anunțat încă de duminică, 16 iunie, că a decis să-și depună candidatura pentru șefia USR. Lasconi, în vârstă 52 de ani, este de profesie economist cu o carieră de 25 de ani în televiziune. Din 2020, este primarul USR al municipiului Câmpulung Muscel, funcție în care a fost realeasă în 2024. În primul său mandat a început proiecte de peste 400 de milioane de lei – bugetul orașului pe 40 de ani, potrivit USR. „A obținut peste 100 de milioane de lei din PNRR pentru proiecte de dezvoltare în Câmpulung. A finalizat construirea unei secții noi de oncologie a Spitalului Municipal și a depus un proiect major de infrastructură pentru a obține fonduri europene pentru extinderea cu 40 km a rețelei de apă și canalizare, aproape jumătate din cât s-a făcut în 70 de ani”, mai spune partidul. Elena Lasconi activează în filiala USR Câmpulung, fiind membră din 2019.


 
 
Cristian Seidler – 43 de ani, sector 5, Bucureşti
 
Un alt nume cunoscut intrat în cursa pentru șefia USR este Cristian Seidler, 43 de ani, deputat de București și vicepreședinte al Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților. În primul său mandat de deputat, a inițiat legea de abrogare a pensiilor speciale ale parlamentarilor și a obținut, prin lege, publicarea de două ori pe an a tuturor veniturilor salariale ale angajaților la stat. Înainte de a deveni parlamentar, a urmat cursuri în domeniul resurselor umane și a avut o carieră de peste 10 ani în această branșă. A absolvit Facultatea de Științe Juridice din Oradea (2003) și a fost liderul studenților la drept din ELSA România. Cristian Seidler activează în filiala USR Sector 5, fiind membru din 2016.


 
 
Radu Hossu – 38 de ani, Brașov
 
 O altă persoană cunoscută este Radu Hossu, activ în spațiul public încă de la începutul războiului din Ucraina, când a coordonat trimiterea de ajutoare pentru țara vecină. Hossu are o experiență de peste 10 ani în marketing comercial și de opt ani în comunicare și consultanță politică. S-a implicat activ în sprijinirea Ucrainei, prin relatări de pe front și prin ajutoare pentru civilii și militarii ucraineni.
 Pentru implicarea sa, a fost decorat de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și de Armata Ucraineană. A fost președintele Asociației Pro Democrația Brașov și a fost implicat, de asemenea, în organizarea la Brașov a protestelor în cazurile tragediei de la Colectiv și a OUG 13. Radu Hossu activează în filiala USR Brașov, fiind membru din 2020.
 
 
Vasile Dincă – 51 de ani, Florești, Cluj
 
Vasile Dincă are mai mulți ani de experiență în consultanță politică și a contribuit la dezvoltarea unor baze de date esențiale pentru campanii electorale și a unui call center.„Implicarea sa politică a fost marcată de un angajament constant față de integritate, de onestitate și de o susținere permanentă pentru promovarea transparenței, a corectitudinii și a binelui comun”, precizează USR. Vasile Dincă activează în filiala USR din comuna Florești, județul Cluj, fiind membru din 2019.
 
 
Luiza Oancea – 33 de ani, Marea Britanie
 
Luiza Oancea este licențiată în managementul afacerilor. După încheierea studiilor, a lucrat în domeniul marketingului și are mai mulți ani de experiență în resurse umane. În prezent lucrează ca responsabil social media și marketing la Atlantic London, o companie care oferă servicii de consultanță celor care vor să studieze în Marea Britanie. Luiza Oancea activează în filiala USR Diaspora, fiind membră din 2024.
 
Vasile Gabriel Filip – 46 de ani, Constanța
 
Vasile Gabriel Filip este expert IT certificat. A avut mai multe funcții în acest domeniu, de la poziții de execuție la funcția de director, și a activat, de asemenea, ca antreprenor. A avut proiecte în mai multe județe din țară, dar și în Republica Moldova și în străinătate. Este absolvent al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța, fiind inginer în Electromecanică Navală. Vasile Gabriel Filip activează în filiala USR Constanța, fiind membru din 2019.
 

Citește și

Stelian Ion, președinte USR Constanța „Chițac a știut de ilegalitățile de pe plaja Caelia, dar a ținut totul secret în campania electorală“

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii