Chiru - „Preocuparea noastră este ca pe 1 noiembrie să dăm cea mai bună listă de candidaţi"
Chiru - „Preocuparea noastră este ca pe 1 noiembrie să dăm cea mai bună listă de candidaţi"

Liderul
Partidului Democrat Liberal Constanţa, Gigi Chiru, este decis să
prezinte până la sfârşitul acestei luni o listă de candidaţi pentru
alegerile parlamentare.
„Sperăm ca până la sfârşitul lui septembrie să putem prezenta o intenţie
de listă şi de acolo orice este posibil, să apară modificări, anumiţi
colegi să se repoziţioneze. Cu siguranţă, preocuparea noastră este să
fim gata pe 1 noiembrie şi să dăm cea mai bună listă de candidaţi din
partea Alianţei
România Dreaptă", a precizat Gigi Chiru. Preşedintele PDL a mai declarat
că „va fi creionată o listă de candidaţi credibili, candidaţi care îşi
propun să ducă o luptă care în primul rând
să nu permită USL-ului la Constanţa să câştige foarte multe mandate cu
50% plus 1". Chiu a mărturisit că intenţia Biroului Permanent Judeţean
Constanţa este de a reconfirma mandatele din 2008.
„Trei-patru mandate este target-ul pe care noi ni-l propunem", a precizat liderul democrat-liberalilor. Preşedintele PDL a menţionat că până la 1 noiembrie vor fi depuse toate candidaturile şi că se va ţine cont de toate intenţiile de candidatură. „Vom ţine cont de toate intenţiile de candidatură şi cu siguranţă principiul valorii măsurate, pe care intenţionez să-l impun la nivelul Organizaţiei PDL Constanţa, va fi aplicat dacă pentru un colegiu vor fi mai multe solicitări şi mai multe intenţii de candidatură", a explicat Chiru. Şeful PDL susţine că vor fi promovaţi la parlamentare colegii care sunt cel mai bine poziţionaţi în intenţia de vot a constănţenilor, indiferent de la care formaţiune politică vin, dar păstrându-se totuşi acel algoritm de reprezentare existent în cadrul Alianţei de Centru Dreapta formate din PDL, Partidul Forţa Civică şi PNŢCD.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Sergiu 15 Sep, 2012 16:24 "Trei-patru mandate este target-ul pe care noi ni-l propunem", declara Chiru.E vorba de mandate de arestare in mod cert.