Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:10 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Chiriasii de la Carmen Silva 2000 devin proprietari

ro

02 Oct, 2008 00:00 2676 Marime text
1222890017.jpg

Locatarii pot sa achite suma stabilita prin negociere directa cu administratia locala in termen de trei ani

Consiliul Local al orasului Eforie s-a intrunit, ieri, in sedinta extraordinara. Spre deosebire de altadata, cand la intrunirile consilierilor ieseau scantei din cauza ciocnirii fortelor politice, sedinta de ieri s-a desfasurat in buna intelegere si armonie. Surprinzator, dar consilierii au cazut de acord asupra tuturor proiectelor de hotarare. Pe ordinea de zi a sedintei s-au aflat zece proiecte de hotarare, majoritatea dintre acestea privind completarea comisiilor de specialitate. Astfel, consilierii locali au aprobat completarea componentei comisiei de negociere a pretului de vanzare a unor terenuri apartinand domeniului privat al orasului, afectate de concesiune, folosinta, asociere sau terenuri aferente unor active. Alaturi de directorul executiv al Directiei Administrarea Domeniului Public si Privat, de cel al Directiei Administratie Publica, de alti doi functionari din primarie, din comisie fac parte si consilierii locali Dan Romeo Stupar, Manea Mogos, Robert Serban, Amet Calip si Ion Preoteasa. De asemenea, s-a aprobat si componenta comisiei de evaluare a licitatiilor organizate in vederea vanzarii, concesionarii sau inchirierii unor terenuri cu destinatia de locuinta si a terenurilor cu alta destinatie. Din aceasta fac parte, pe langa reprezentanti ai primariei, si consilierii locali Gigi Chiru, Maria Slatineanu, Emil Savuca, Manea Mogos si Onat Gelmambet. Comisia de solutionare a contestatiilor inregistrate impotriva licitatiilor organizate in vederea vanzarii, concesionarii sau inchirierii unor terenuri cu destinatia de locuinta si a terenurilor cu alta destinatie este compusa din consilierii Daniel Stanoiu, Robert Serban, Constantin Avatavului, membri supleanti fiind Niculae Ciocanel si Dan Romeo Stupar.

Locuintele vor fi evaluate de un expert

In cadrul sedintei s-a aprobat si componenta comisiei de evaluare pentru vanzarea prin negociere directa catre actualii chiriasi ai imobilelor (cladire si teren) preluate de la SC Carmen Silva 2000 SA. Potrivit primarului Ion Ovidiu Brailoiu, evaluarea locuintelor se va face de catre un expert ANEVAR (Asociatia Nationala a Evaluatorilor din Romania), care va stabili o valoare la pretul pietei. Astfel, din momentul in care devin proprietari, fostii chiriasi au posibilitatea de a-si achita locuintele in trei ani de zile. Din comisia pentru stabilirea suprafetei terenurilor si negocierea pretului de vanzare pentru terenurile aferente locuintelor cumparate de la SC Utilserv 96 SRL fac parte consilierii Ion Preoteasa, Levent Izet, Robert Serban, Onat Gelmambet si Dan Romeo Stupar. Din comisia de negociere a pretului de vanzare a unor terenuri apartinand domeniului privat al orasului Eforie, in suprafata de pana la 150 mp, folosite fara titlu de proprietate, fac parte consilierii Constantin Avatavului, Calip Amet, Robert Serban, Dan Romeo Stupar si Onat Gelmambet. De asemenea, din comisia de analiza a solicitarilor de locuinte sociale pentru tineri si chiriasii evacuati sau care urmeaza sa fie evacuati fac parte consilierii Dan Romeo Stupar, Robert Serban, Onat Gelmambet, Gigi Chiru si Maria Slatineanu. Tot in cadrul sedintei de ieri au fost aprobate mai multe studii de fezabilitate. Acestea vizeaza executia unor blocuri de locuinte sociale in zona Barbosu, Eforie Sud, si in zona str. 23 August si Decebal, Eforie Nord. De asemenea, autoritatea locala intentioneaza sa amenajeze si parcari supraetajate, spatii verzi in zona cuprinsa intre Eforie Sud si Eforie Nord, intre DN 39 si calea ferata, dar si sa refaca faleza si zona din jurul Lacului Belona.

Scris de: {autor}Manuela MOLDOVEANU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii