Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:29 22 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce propuneri a făcut Parlamentului deputatul Andrei-Răzvan Condurăţeanu

ro

24 Apr, 2013 00:00 1666 Marime text
De la preluarea mandatului de deputat din partea PP-DD şi până în prezent, Andrei-Răzvan Condurăţeanu a prezentat în Parlamentul României şapte propuneri legislative referitoare la educaţie, dar şi la alocaţia copiilor sau a nou-născuţilor.
 
Propunerile fac referiri şi la sistemul de pensii sau la cel sanitar, după cum urmează: propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale numărul 1/2011, propunere legislativă pentru modificarea aliniatului 1 al articolului 3 din Legea numărul 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, propunere legislativă privind acordarea de ajutor financiar pentru nou-născuţi, propunere legislativă pentru modificarea aliniat 2 al articolului 102 din Legea numărul 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, propunere legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului numărul 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administrative publice locale, aprobată prin Legea numărul 174/2011 publicată în Monitorul Oficial al României nr.730 din 17 oct.2011; propunere legislativă pentru modificarea art.4 din Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; propunere legislativă privind acordarea către preşcolarii şi elevii din învăţământul obligatoriu primar şi gimnazial, de stat şi privat, a unui supliment alimentar sub formă de pachete alimentare sau o masă caldă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii