Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:23 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caracatite pe strazi

ro

11 Apr, 2008 00:00 993 Marime text

Primaria si-a unit fortele cu Politia Rutiera pentru a-i pune la punct pe soferii indisciplinati. Rotile masinilor parcate neregulamentar vor fi, din nou, blocate de caracatite.

Radu Mazare a anuntat, ieri, ca a intrat in vigoare hotararea de consiliu local, care stipuleaza montarea caracatitelor in vederea fluidizarii traficului pe arterele din municipiu. Cei vizati sunt, in principal, soferii care-si lasa masinile pe banda intai a marilor bulevarde si strazi, pe segmentele pe care stationarea este interzisa. Actiunea va fi derulata in parteneriat cu Politia Rutiera, care are deja in pregatire un numar de 30 de agenti de la ordine publica, ce se vor ocupa de acest aspect. De asemenea, in dispozitivul de fluidizare a traficului vor intra si 30 de agenti din cadrul Politiei Comunitare, aflata in subordinea primariei. Agentii vor actiona in echipe mixte, formate atat din politisti de la Circulatie, cat si din politisti comunitari. Primarul Constantei a afirmat ca politistii comunitari vor avea masini si motociclete, si ca dotarile vor fi folosite de echipele mixte.

Pedepsiti de doua ori

Soferii care nu-si respecta partenerii de trafic vor fi pedepsiti dublu. Astfel, pe langa faptul ca li se vor bloca rotile si vor primi amenda din partea Politiei Rutiere, contravaloarea deblocarii va fi de 50 lei. "Nu mai merge sa ne bem cafeaua cu masinuta in fata, parcata pe banda intai", a precizat Radu Mazare. Din spusele primarului, echipajele de politisti se vor afla in trafic pe perioada zilei, urmand ca, seara, dispozitivul sa fie ridicat. El a dat de inteles ca, dupa orele de varf, cand constantenii se intorc de la serviciu, nu vor mai fi blocate rotile celor care vor opri pe banda intai a bulevardelor, pentru ca traficul nu mai este aglomerat. "La ora opt seara nu mai este deranjant", a mai spus edilul, aratandu-si intelegerea pentru cei care opresc pentru a intra intr-un bar de pe marginea bulevardului. "Daca lumea iese la o cafea, asta denota o crestere a nivelului de trai. Acum patru ani umblam singur prin cafenele si restaurante", a adaugat Mazare. Din spusele primarului, masura nu va intra in vigoare imediat, ci de saptamana viitoare.

Masuri de sezon

La randul sau, seful Politiei Rutiere Constanta, comisar-sef Constantin Dancu, a precizat ca, pe perioada sezonului estival, se vor lua masuri speciale pentru descongestionarea traficului. Pe langa agentii de care dispune Serviciul Politiei Rutiere Constanta, la vara, vor fi detasati pe litoral 95 de agenti de circulatie, iar pentru echipaje, vor fi aduse 25 de autospeciale, 30 de motociclete si cinci aparate radar.

Scris de: {autor}Manuela MOLDOVEANU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii