Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:16 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța „Măsurile active pentru sprijinirea angajaților reprezintă garanția pentru relansarea economică“

ro

04 Jun, 2020 10:41 1664 Marime text
•    A fost dispus un set de măsuri pentru păstrarea locurilor de muncă existente și crearea de locuri noi, pentru persoanele de peste 50 de ani.
•    De asemenea, este vizată crearea locurilor de muncă pentru românii din Diaspora reîntorși în țară.

După ridicarea restricțiilor, pentru a susține redresarea economică rapidă, începând cu luna iunie, se va deconta angajatorilor, pe o perioadă de 3 luni, un procent de 41,5% din salariul brut lunar al fiecărui lucrător căruia i se reactivează contractul de muncă suspendat în perioada de restricții. Declarația îi aparține lui Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța.

Redăm, în continuare, comunicatul de presă remis de acesta:

 Guvernul României a adoptat un pachet de măsuri pentru sprijinirea angajaților, menit să susțină piața muncii din România. În contextul epidemiei COVID-19 și a restricțiilor impuse, angajații afectați au fost sprijiniți prin măsura șomajului tehnic. După ridicarea restricțiilor, pentru a susține redresarea economică rapidă, începând cu luna iunie, se va deconta angajatorilor, pe o perioadă de 3 luni, un procent de 41,5% din salariul brut lunar al fiecărui lucrător căruia i se reactivează contractul de muncă suspendat în perioada de restricții.
Pentru a beneficia de acest stimulent, respectivul angajat trebuie să fi avut contractul de muncă suspendat minimum 15 zile. În plus, aceste măsuri sunt concepute pentru a susține piața muncii pe termen lung. Angajatorii au obligația menținerii contractelor de muncă până la 31 decembrie 2020, cu excepția lucrătorilor sezonieri.
Setul de măsuri implementat de Guvernul României vizează inclusiv categoriile cele mai vulnerabile la fluctuațiile din piața muncii. Tinerii și persoanele aflate la finalul carierei sunt extrem de expuse în perioadele de retracție economică. Cabinetul Orban a dispus un set de măsuri care vizează păstrarea locurilor de muncă existente și crearea altora noi pentru tineri, pentru persoanele de peste 50 de ani, dar și pentru românii din Diaspora,  reîntorși acasă din străinătate.
Pentru stimularea angajărilor persoanelor din aceste aceste categorii vulnerabile, Guvernul plătește jumătate din salariu, dar nu mai mult de 2.500 de lei lunar, pe o perioadă de un an, pentru angajatorii care încadrează cu normă întreagă persoane de peste 50 de ani (ale căror contracte de muncă au încetat din motive neimputabile lor) și pentru tineri cu vârste între 16 și 29 de ani (înregistrați ca șomeri). Angajatorii trebuie să păstreze rapoartele de muncă încă 12 luni după îndeplinirea acestui termen.
De această măsură vor beneficia inclusiv românii reîntorși în țară. Pe o perioadă de un an va fi plătit stimulentul și pentru angajarea românilor din străinătate, care au fost concediați de angajatori din motive neimputabile lor.
Totodată, pentru a completa setul de măsuri de protecție socială, Guvernul Ludovic Orban a decis că elevii vor beneficia, în mod gratuit, de toate tipurile de transport. Decontul biletelor și abonamentelor se va face direct între transportatori și autoritățile statului direct responsabile. Măsura a fost luată întrucât transportul elevilor nu a fost rezolvată de niciunul dintre guvernele precedente, deși este una dintre principalele cauze ale abandonului școlar. Guvernul Orban respectă dreptul la educație, garantat de Constituție, sprijinind concret mai ales elevii din categoriile cele mai vulnerabile, pentru a continua să meargă la școală.
Vor urma și alte măsuri, un pachet de investiții masive, deoarece România are nevoie de o economie însănătoșită.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii