Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:28 01 12 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, caută soluții pentru reglementarea în legislația românească a tranzacțiilor cu criptomonede

ro

24 Mar, 2021 00:00 2188 Marime text
  • Deputatul Bogdan Huțucă lucrează la un proiect care reglementarea tranzacțiilor cu criptomonede
  • Parlamentul României va adopta în curând transpunerea unei directive europene ce priveşte combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, iar noutatea pentru legislaţia românească este că pentru prima dată va fi reglementată şi tranzacţiile cu criptomonede
 
Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă lucrează la un proiect care să  reglementeze tranzacțiile cu criptomonede.

În calitate de președinte al Comisiei de Buget-Finanțe din Camera Deputaților, Huțucă afirmă că Parlamentul României va adopta în curând transpunerea unei directive europene ce priveşte combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, iar noutatea pentru legislaţia românească este că pentru prima dată va fi reglementată şi tranzacţiile cu criptomonede.

“Facem acest lucru deoarece volumul tranzacţiilor cu criptomonede a crescut enorm în ultimii ani dar şi pentru că valoarea totală a acestora la nivel global a depăşit la un moment dat un trilion de dolari.

Ei bine, criptomonedele pot finanța acțiuni teroriste sau pot fi utilizare în acțiuni de spălare de bani.
Apariția și dezvoltarea criptomonedelor este un fenomen extraordinar pe care probabil că îl vom înțelege complet abia peste mai mulți ani.
Acum însă trebuie să fim atenți ca acestea să nu fie utilizate în scopuri negative”, a precizat parlamentarul constănțean.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii