Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:59 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bogdan Huțucă (PNL), invitație către liderii USR Constanța. „Este timpul să punem Constanța în primul rând”

ro

19 Jul, 2020 17:36 2728 Marime text
  • Bogdan Huțucă îi invită pe liderii PNL la o negociere pentru un parteneriat pe termen lung
  • Scopul este bunăstarea Constanței
Bogdan Huțucă a răspuns la cele adresate de către liderii USR, care au organizat o conferință de presă duminică, 19 iulie. Liderul PNL Constanța îi cheamă pe Vergil Chițac, candidatul PNL la Primăria Constanța, alături de Stelian Ion, candidatul din partea USR, dar și pe Remus Negoi la o discuție care să aibă ca scop un parteneriat politic pe termen lung.

Întâlnirea ar urma să aibă loc pe 22 iunie 2020.

„Este timpul să punem Constanța în primul rând

În urma declarațiilor colegilor de la USR, doresc să subliniez câteva aspecte și să lansez o invitație.

Observ că, dat fiind faptul că vom avea alegeri locale în luna septembrie, presiunea asupra candidaților crește, iar la Constanța, pierdem din vedere faptul că singurul adversar este PSD.

Mă așteptam ca, în conferința de presă de astăzi, să propuneți un plan, un proiect, o strategie în loc de tactici prin care să atacați voalat PNL-ul.
Mă așteptam să văd un partid cu respect pentru libertatea de opinie, chiar și atunci când opiniile sunt contradictorii. De-a lungul anilor, PNL a demonstrat că este un partid flexibil, dinamic și, în același timp, un partid care respectă divergențele de opinie.

Mă așteptam să văd un partid așezat cu fața spre viitor, cu privirea spre dezvoltare, spre o Constanță care să facă pasul spre următorul deceniu, și mai puțin un partid concentrat pe mize minime bazate pe vorbe nefericite din trecut. Mă mai așteptam să aud cuvinte care ne unesc, subiecte care ne aduc împreună și soluții pentru constănțeni.

Mă așteptam, iarăși, să văd o conferință în care, în loc să explicați relația cu PNL și să răstălmăciți cuvintele mele, să prezentați, mai degrabă, viitorul acestui oraș și județ.

Dragi colegi din USR, ne aflăm în fața unui exercițiu de maturitate politică, iar rolul oamenilor politici este acela de a desena un drum al societății, de a crea așteptări și de a descrie viitorul. Ca lider al celui mai mare partid de opoziție din municipiul și județul Constanța, invit, în continuare, la rațiune, astfel încât să putem veni în întâmpinarea doleanțelor electoratului constănțean de dreapta. Observ multă vorbărie, și mai puțin fapte. Observ multă critică și mai puțin încercarea unei construcții a unui parteneriat de forță. Atrag atenția că alegerile locale nu se câștigă prin conferințe de presă, nici prin declarații, ci ca urmare a unui plan prin care să putem arăta că știm ce facem, cum facem și de ce facem.



Este timpul ca această comunicare absurdă, prin intermediul mass media sau a rețelelor de socializare, să se oprească.

Pe această cale, invit pe candidații la Primăria Constanța, Vergil Chițac- PNL și Stelian Ion – USR, precum și pe liderul USR, Remus Negoi, la o discuție care să aibă ca scop un parteneriat politic pe termen lung.

Propun ca miercuri 22.07.2020 să avem această discuție, în centrul căreia să se afle proiectul de câștigare a alegerilor locale de către PNL și USR. În loc să săpăm tranșee pentru electoratul nostru, este timpul să punem bazele unei construcții puternice pentru Constanța.

Considerați acest mesaj ca o deschidere la prietenie, colaborare și parteneriat pentru Constanța și constănțeni”, a transmis Bogdan Huțucă.


Tags: Vergil Chitac


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii