Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:16 21 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avertismentul lui Ilie Bolojan la Congresul PNL - „Nu mai e loc de întors pentru cei care trădează partidul”

ro

21 Jun, 2026 16:06 223 Marime text
Foto: Administrația Prezidențială
 
  • Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat, duminică, la Congresul Extraordinar, că cine „trădează” partidul şi „complotează pe sub masă” nu mai poate rămâne în PNL, subliniind că „astăzi” nu va fi dat nimeni afară, dar fiecare poate alege dacă este pe direcţia partidului.

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat, duminică, la Congresul Extraordinar, că cine „trădează” partidul şi „complotează pe sub masă” nu mai poate rămâne în PNL, subliniind că „astăzi” nu va fi dat nimeni afară, dar fiecare poate alege dacă este pe direcţia partidului, conform Agerpres.

„PNL trebuie să aibă nişte uşi batante care să fie deschise în ambele sensuri, şi pentru cei care vor să ni se alăture, dar şi pentru cei care vor să iasă. Cine nu vrea să fie alături de noi, cine trădează partidul şi deciziile sale, cine complotează pe sub masă, aşa cum s-a întâmplat toate zilele astea, împotriva partidului nu mai poate rămâne cu noi. Nu mai e loc de întors. Astăzi nu dăm pe nimeni afară, nu reglăm conturi, dar cerem o alegere. E un lucru de bun-simţ. Fiecare poate alege dacă este pe direcţia partidului şi respectă deciziile sau dacă nu există o demisie de onoare, dacă e onoare, dar n-am văzut-o. Aşa fac oamenii serioşi”, a declarat Bolojan în discursul de susţinere a candidaturii sale pentru un nou mandat.


El a spus că PNL poate creşte prin coerenţă, prin respectarea regulilor.

„Nu există nicio organizaţie care performează, stimaţi colegi de partid, administraţie, firmă privată, organizaţie neguvernamentală, administraţie, care să nu aibă în interior componenta de respect între oameni, componenta de disciplină şi unitate de acţiune. Nu există nicăieri fără performanţă. Deci performanţă fără aşa ceva nu există”, a mai spus Bolojan.


Potrivit acestuia, PNL a acordat încrederea multor oameni care nu meritau şi a fost trădat.

„Eu vă propun reconstrucţia unui partid demn, curajos, principial, care să recâştige încrederea românilor şi, odată reconstruit, el însuşi să fie o forţă de reconstrucţie a României. Am devenit, în urma acestor compromisuri, un partid mediu spre mic. Eu vă chem să redevenim un partid mare, pe fundaţia solidă a valorilor şi principiilor corecte”, a transmis Bolojan.


PNL va reveni la guvernare, dar nu prin compromis şi „nu suportând minciuni şi decontând fuga de răspundere a altora”, a arătat el.

„Vom reveni la guvernare ca un partid mare care pune cu adevărat în aplicare proiectul său pentru România puternică, modernă şi prosperă”, a fost mesajul lui Bolojan.

El s-a referit şi la Ciprian Ciucu. „Am deplină încredere în Ciprian şi sunt alături de el. Îi mulţumesc pentru tot ce a făcut, pentru câştigarea Primăriei Capitalei, pentru că a avut un merit determinant, şi îi respect decizia pe care a luat-o. A fost alegerea lui să nu mai candideze, pentru a nu expune PNL la atacuri nedrepte, şi cred că merită solidaritatea şi susţine noastră. Respect, Ciprian!”, i-a transmis Bolojan.




Citește și:
Congresul PNL adoptă decizii radicale - Colaborarea cu PSD, motiv de excludere. Adrian Veștea, printre liderii somați să plece din partid

Ti-a placut articolul?

Comentarii