Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:50 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

LIVE VIDEO A venit Poliția la sediul PSD Constanța

ro

15 Oct, 2020 20:28 5050 Marime text

În această seară, la ședința BPJ al PSD Constanța, au venit reprezentanții Poliției și ai Jandarmeriei.

Oamenii legii verifică dacă se respectă măsurile anti-Covid în vigoare, dat fiind că sunt peste 50 de persoane prezente la sediul PSD Constanța.

În aceste momente, polițiștii și jandarmii îi legitimează pe cei prezenți și verifică dacă se respectă inclusiv măsurile de distanțare socială, dar și cele privind purtarea măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura.

Oamenii sunt afară, în fața sediului PSD.

Polițiștii le explică celor prezență că, potrivit legislației în vigoare, sunt interzise adunările publice.

În replică, oamenii spun că s-au adunat spontan.

UPDATE:

Surse din Poliție au precizat că în cursul acestei seri, polițiști din cadrul Secției 3 și jandarmi din cadrul I.J.J. Constanța, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au observat un grup de persoane în fața sediului unei organizații politice.

La fața locului, polițiștii au identificat 20-30 de persoane, care își manifestau susținerea față de un membru al partidului respectiv.

3 persoane au fost sancționate contravențional, cu avertisment, pentru nerespectarea Legii nr. 55/2020.

.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii