Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:20 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Un viitor campion în familie!” Antrenorul Gheorghe Grigore, de la CS Farul Constanţa, bunic pentru prima oară

ro

10 Dec, 2018 00:00 2630 Marime text
Cunoscutul antrenor de lupte de la CS Farul Constanţa Gheorghe Grigore e în culmea fericirii, după ce a devenit bunic pentru prima dată. Cel mai nou membru al familiei este un băieţel, fiul băiatului antrenorului, Florin! Micuţul, care va primi prenumele Victor, este adorabil şi le luminează vieţile tuturor celor din jurul său.

„E un sentiment deosebit să fiu bunic, nu-l pot descrie în cuvinte. Abia aştept să crească băieţelul, să-l iau, să-l plimb şi să mă joc cu el. Şi bineînţeles să-l fac luptător, să ducă mai departe tradiţia în familie“, a declarat Gheorghe Grigore (61 de ani), care a practicat lupte în tinereţe, iar acest sport a fost urmat apoi şi de fiul său. Florin Gheorghe a făcut lupte la o vârstă fragedă, dar din pricina unei boli a trebuit să renunţe.

„Ce bunic înfoiat!”

„Un viitor campion în familie!”, „Să-ţi trăiască, să te bucuri de el, Gicule, că e cel mai frumos să faci meseria de bunic!”, „Să vă aducă numai bucurii! Felicitări lui Florinel şi mămicii!”, „Ce bunic înfoiat! Să vă trăiască!”, „Să fiţi sănătoşi şi fericiţi!”, „Să vă bucuraţi cu toţii de băieţel, tinere bunic!” sau „Să-ţi trăiască, maestre, şi să fie sănătos!”, s-au bucurat alături de Gheorghe Grigore prietenii acestuia.

Are rezultate deosebite

Născut în satul Viile, comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa, antrenorul de la CS Farul a practicat lupte greco-romane, pe care le-a început la IMU Medgidia. A fost şi antrenor la acest club, în perioada 1979 - 1990. La CS Farul activează ca tehnician din 2011, iar înainte a antrenat şi la Satu Mare (2004 - 2010) şi CSS Medgidia (1991 - 1995). Peste tot a obţinut rezultate deosebite. În acest an, elevul său de la CS Farul Florin Tiţa a cucerit medalia de bronz la Campionatul European Under-23, iar la Europeanul de juniori s-a clasat pe locul şapte, la fel ca Răzvan Arnăut, un alt sportiv pregătit la CS Farul de Gheorghe Grigore. Arnăut deţine şi locul cinci la Campionatul Mondial U-23. Ambii sportivi sunt juniori în ultimul an, iar în 2018 au ieşit campioni naţionali la juniori, tineret şi seniori!
 
Sursa foto: Facebook (Gheorghe Grigore) 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii