Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:19 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Tot artă face şi ea“ Piesă de teatru cu Kira Hagi în rolul Marthei Bibescu. Gică Hagi şi familia sa, printre spectatori

ro

22 Dec, 2018 00:00 3625 Marime text
Fiica lui Gică Hagi, Kira, cea care urmează o carieră artistică, a evoluat, la Bucureşti, în piesa de teatru „Martha. Povestea romanţată a unei prinţese”, în care a interpretat-o pe Martha Bibescu. Aceasta a fost o romancieră, poetă, politiciană şi memorialistă română şi franceză, iar Kira s-a declarat onorată că a jucat un personaj de o asemenea forţă.
„Mă bucur enorm să întruchipez, în an centenar, un personaj atât de frumos din istoria noastră“, a scris Kira pe Facebook. Piesa s-a jucat timp de două zile la Bucureşti, la Sala de teatru a Colegiului Naţional „Sfântul Sava“, iar fiica lui Hagi i-a avut alături, în rândul spectatorilor, pe membrii familiei sale, dar şi pe Gică Popescu şi soţia sa (unchiul şi mătuşa ei). „Aseară, a fost cum a fost... Să vedem diseară cum o să fie. Mulţumesc pentru încurajări şi pentru că aţi fost în număr atât de mare! Sper că v-a plăcut şi sper să doriţi să ne mai vedeţi pe scenă şi în 2019“, a menţionat Kira Hagi, după primul spectacol.
 
„Am debutaaat!!! Mulţumim publicului care a umplut sala şi care a fost alături de noi, în ciuda unui trafic imposibil, a gerului şi a pregătirilor pentru sărbători!“, a fost mesajul de pe pagina de Facebook a piesei de teatru.

„Tot artă face şi ea. Are ceva din taică-său“

Întrebat, în ziua primului spectacol, înainte să ajungă în Bucureşti, dacă are emoţii pentru fiica sa, Gică Hagi a răspuns: „Cu Chiruţa? Nu. Merg acolo, o susţinem. Ea face un lucru foarte important. Şi-a descoperit mediul în care vrea să trăiască, îi plac filmul şi teatrul şi progresează. E tânără, o să înveţe. Am încredere în ea, pentru că e dedicată, e focusată 100%. Când cineva e concentrat şi îi place, e imposibil să nu progreseze. Muncind, va progresa. Tot artă face şi ea. Are ceva din taică-său“. Kira s-a bucurat de aprecieri după ce a evoluat în piesa de teatru. „Felicitări!”, „Vă aşteptăm să repetaţi reprezentaţia, poate chiar la Constanţa!”, „Succes, Kira!” sau „Felicitări, ai fost radiantă!”, au fost câteva dintre mesajele de felicitare.     

Una dintre cele mai cunoscute românce 

Potrivit Wikipedia, Martha Bibescu (alias Martha Bibesco; născută pe 28 ianuarie 1889, la Bucureşti - decedată pe 28 noiembrie 1973, la Paris) a fost o romancieră, poetă, politiciană şi memorialistă română şi franceză. „S-a distins prin întreaga ei operă ca o prezenţă de o mare nobleţe de spirit. A fost fiica lui Ion Lahovary, ministru al României la Paris şi ministru de Externe, şi a Smarandei (Emma) Mavrocordat. A fost soţia prinţului George Valentin Bibescu, care era văr primar cu Ana de Noailles şi care avea să devină preşedintele Federaţiei Aeronautice Internaţionale. De asemenea, a fost una din primele femei-mason ale României şi una dintre cele mai frumoase şi cunoscute românce ale începutului de secol XX“, menţionează sursa citată.
 
Sursa foto: Facebook (Kira Hagi)
 
Citeşte şi:                 
 
Povestea romanţată a unei prinţese Kira, fiica lui Gică Hagi, o interpretează pe Martha Bibescu într-o piesă de teatru
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii