Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:49 15 07 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spectacol la Constanţa Actriţa Daniela Bucătaru, „Dochia“ din „Bocitoarele vesele“, este sora antrenoarei de atletism Coculeana Oltean

ro

26 Jun, 2019 00:00 1360 Marime text

Teatrul „Mihai Eminescu“ Botoşani a prezentat, marţi seară, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru „Miturile Cetăţii“, de la Constanţa, spectacolul „Bocitoarele vesele“, după William Shakespeare, în regia lui Alexandru Vasilache.
Spectacolul s-a jucat în Piaţa Ovidiu, iar din distribuţie a făcut parte, în rolul „Dochia“, şi Daniela Carmen Bucătaru. Aceasta este sora mai mică a antrenoarei de atletism de la Clubul Sportiv Şcolar nr. 1 Constanţa, Coculeana Oltean! Cele două sunt originare din Piatra Neamţ, dar drumurile pe care şi le-au ales în viaţă, Daniela – actoria, Coculeana – sportul, le-au despărţit.

„Dana a dovedit înclinaţii artistice de mică. A participat la multe festivaluri, chiar şi la Cântarea României. Când era elevă, a fost şi figurantă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. A terminat facultatea ca şefă de promoţie. E diferenţă de 12 ani între noi, în favoarea mea“, a declarat Coculeana Oltean. Cu ocazia prezenţei celor de la teatrul botoşănean la Constanţa, Daniela şi Coculeana au stat mai mult de vorbă şi s-au bucurat de revedere. „Eu nu prea am reuşit să vin la spectacolele ei, că acestea s-au suprapus de regulă, în weekend-uri, cu participările noastre la concursuri“, a mai spus antrenoarea de atletism.   

O căsnicie model, care a împlinit 38 de ani

Coculeana a venit la Constanţa în anul 1978, pentru studiile universitare. La facultate l-a cunoscut pe Ioan Oltean, viitorul soţ. Acesta este din Târnăveni (judeţul Mureş) şi a avut şi el o carieră bogată ca atlet. Concura la 110 m garduri sau 50 m garduri şi e de 14 ori campion naţional, recordman naţional, campion balcanic, participant la Europene şi Mondiale. Ioan Oltean este profesor-antrenor de atletism la CSS1 Constanţa (din 2000), până atunci antrenând la CSS Medgidia. Ioan participă şi el la competiţiile de veterani (reprezentând Poli Iaşi). Ioan şi Coculeana au marcat în acest an împlinirea a 38 de ani de când sunt căsătoriţi. În tinereţe, Coculeana concura de regulă la 100 m garduri, la pentatlon şi heptatlon, fiind campioană naţională, campioană balcanică şi deţinătoare de recorduri. A ocupat locul trei la Cupa Europei, locul şase la Campionatul Mondial Universitar şi a participat la Campionatul European de juniori. Coculeana Oltean pregăteşte sportivi la CSS1 Constanţa de cinci ani, după ce nouă ani a activat la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“ Constanţa, iar apoi a fost profesor de educaţie fizică la mai multe licee teoretice din municipiu. La Campionatul Naţional de masters din acest an, de la Bucureşti, Coculeana Oltean a devenit triplă campioană a României, stabilind şi două recorduri naţionale.

Citeşte şi:

Atletism. Profesori-antrenori la CSS1 Constanţa Soţii Coculeana şi Ioan Oltean au sărbătorit 38 de ani de căsnicie (galerie foto)

Ti-a placut articolul?

Comentarii