Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:30 05 12 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul căpitan al echipei naționale Cristian Chivu împlinește luni 40 de ani

ro

26 Oct, 2020 00:00 873 Marime text
  • Chivu a avut o carieră prodigioasă ca fotbalist, jucând la mari cluburi europene, iar la echipa națională fiind lider al generației sale.
  • În 2010, a cucerit cu Inter Milano campionatul și Cupa Italiei, dar și Liga Campionilor.
  • În prezent, este antrenor la echipa Under-18 a lui Inter Milano, după ce a pregătit și formațiile Under-14 și Under-17 ale clubului italian.

Fostul mare fotbalist român Cristian Chivu, căpitan al echipei naționale în 50 de meciuri, își serbează luni, 26 octombrie, ziua de naștere, el împlinind 40 de ani.

În prezent antrenor la echipa Under-18 a lui Inter Milano, după ce a pregătit și formațiile Under-14 și Under-17 (cu care a ocupat locul doi în campionat) ale clubului italian, Chivu a avut o carieră prodigioasă ca fotbalist, jucând la mari cluburi europene, iar la echipa națională fiind lider al generației sale. Cristian a început fotbalul în orașul său natal, Reșița, la CSM Reșița, la echipa de seniori jucând între 1996 și 1998. Au urmat în cariera sa U Craiova (1998 - 1999), Ajax Amstardam (1999 - 2003), AS Roma (2003 - 2007) și Inter Milano (2007 - 2014). La echipa națională a Româiei a evoluat între 1999 și 2011, susținând 75 de partide și înscriind de trei ori. A evoluat ca fundaș central, fundaș stânga, dar și mijlocaș defensiv.
 

Căpitan la Ajax Amstardam la 20 de ani

Valoarea incontestabilă și calitățile sale de lider l-au impus la toate echipele la care a jucat, la Ajax fiind desemnat căpitan la numai 20 de ani. Cu Inter Milano a obținut în 2010, pe când echipa era antrenată de Jose Mourinho, o triplă istorică, formația cucerind în acel sezon campionatul și Cupa Italiei, precum și Liga Campionilor. În luna ianuarie a aceluiași an, a suferit o accidentare serioasă, lovindu-se cap în cap într-un meci cu un adversar, fiind operat și lipsind o perioadă de pe gazon.
 

A obținut licența Pro

În 2008, Cristian Chivu a primit Medalia Meritul Sportiv clasa a III-a, pentru rezultatele obținute în preliminariile Campionatului European și pentru calificarea la turneul final din 2008. Recent, tânărul antrenor a promovat examenul de absolvire a cursurilor de la Coverciano, obținând astfel licența UEFA Pro.



Imaginea a fost preluată de pe pagina de facebook ”Cristian Chivu”.



Citește și:

Cristi Chivu se retrage din activitatea de fotbalist
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii