Zi importantă în procesul unde prefectul cere în instanță anularea unei autorizații de construire emise de Primăria Constanța
Zi importantă în procesul unde prefectul cere în instanță anularea unei autorizații de construire emise de
19 Jun, 2026 09:53
ZIUA de Constanta
177
Marime text
177
Marime text

Prefectul Județului Constanța a declanșat o nouă acțiune în instanță în cadrul prerogativelor de tutelă administrativă, solicitând judecătorilor anularea unor acte urbanistice. Dosarul, aflat pe rolul Tribunalului Constanța la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, vizează documente emise de autoritățile publice locale în beneficiul unei persoane fizice.
Mai exact, reprezentantul Guvernului în teritoriu a contestat în mod oficial Autorizația nr. 461, emisă pe data de 12 iunie 2025, precum și Certificatul nr. 2824, eliberat anterior, în data de 11 noiembrie 2022. În acest litigiu, Prefectul Județului Constanța are calitatea de reclamant, în timp ce Primarul Municipiului Constanța, ca autoritate emitentă, și Elena Calistru, figurează ca pârâți.
Procesul a fost înregistrat la începutul acestui an, pe data de 28 ianuarie 2026, și se află în faza de judecată pe fond.
O primă ședință importantă a fost programată chiar pentru data de 19 iunie 2026, la ora estimată 10:00, când magistrații urmează să analizeze documentația care a stat la baza emiterii autorizației și a certificatului de urbanism.
Traseul dosarului
Într-un dosar înregistrat pe 28 ianuarie 2026 la Tribunalul Constanța, Prefectul solicită anularea unor documente pentru un proiect imobiliar sau o investiție privată.
Obiectul dosarului 437/118/2026 vizează exercitarea tutelei administrative asupra următoarelor acte: Autorizația de construire nr. 461 din data de 12.06.2025 și Certificatul de urbanism nr. 2824 din data de 11.11.2022.
Părțile pârâte în acest dosar sunt Primarul Municipiului Constanța și Elena Calistru.
La acest moment, potrivit Portalului Instanțelor de Judecată este în stadiul de fond.
Contactați de reprezentanții cotidianului ZIUA de Constanța, reprezentanții Prefecturii au precizat că este vizat un teren din Palazu Mare.
„Urmare a controlului ISC s-au constatat neconformități în emiterea certificatului de urbanism și a autorizației de construire în cazul unui imobil din Palazu Mare, respectiv, conform documentațiilor de urbanism în zonă se puteau construi locuințele individuale, nu colective ”- transmit reprezentanții Prefecturii Constanța.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Prefectul Constanței cere în instanță anularea unei autorizații de construire emise de Primăria Constanța
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


