UPDATE Zi importantă în procesul dintre Confort Urban SRL și Melbo Com SRL. Litigiul vizează o vilă turistică
UPDATE: Zi importantă în procesul dintre Confort Urban SRL și Melbo Com SRL. Litigiul vizează o vilă turistică
517
Marime text
Tribunalul Constanța are programat miercuri, 14 octombrie 2026, un termen într-un dosar civil în care SC Confort Urban SRL figurează în calitate de reclamant, iar SC Melbo Com SRL are calitatea de pârât.
Dosarul este înregistrat cu numărul 24166/212/2025, potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată. Cauza se află în stadiul procesual de fond și este repartizată Secției a II-a civile, la completul CFond4.
Conform portalului instanțelor, ședința este programată pentru ora 09:00.
UPDATE
Magistrații au decis declinarea soluţionării cauzei.
Soluția pe scurt: Admite excepţia necompetenţei materiale procesuale a Secţiei a II-a civile a Tribunalului Constanţa. Declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul xxx în contradictoriu cu pârâta xxx, în favoarea Secţiei I civile a Tribunalului Constanţa. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 14.10.2026 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre 14.10.2026- se arată pe Portalul Instanțelor de Judecată.
Traseul dosarului
Litigiul dintre SC Confort Urban SRL (în calitate de reclamant/petent) și SC Melbo Com SRL (pârât) a suferit modificări importante de competență și procedură pe parcursul primului an de la înregistrare.Istoricul litigiului și mutarea la Tribunalul Constanța.
Conflictul a debutat pe 7 august 2025 la Judecătoria Constanța sub numărul de dosar 24166/212/2025, având ca obiect o acțiune în constatare. După un șir de amânări ale pronunțării pe parcursul lunilor mai și iunie 2026, instanța de fond a admis din oficiu excepția necompetenței materiale.
Prin hotărârea din 29 iunie 2026, Judecătoria Constanța a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, decizia fiind fără cale de atac.
Dosarul a fost înregistrat oficial pe rolul Tribunalului Constanța la data de 16 septembrie 2026, fiind repartizat la Secția a II-a civilă, specializată în litigii cu profesioniștii. Obiectul extins al cauzei include în prezent acțiune în constatare, obligația de a face, rectificare carte funciară și evacuare.
Respingerea cererii de ajutor public judiciar
În paralel cu acțiunea principală, pe 26 noiembrie 2025 a fost înregistrat un dosar asociat (24166/212/2025/a1) având ca obiect o cerere de ajutor public judiciar formulată de SC Confort Urban SRL.
La termenul din 14 ianuarie 2026, Judecătoria Constanța a respins cererea ca neîntemeiată, stabilind un termen de 5 zile de la comunicare pentru exercitarea dreptului de reexaminare de către petentă.
Potrivit rejust.ro, acțiunea a fost introdusă la data de 7 august 2025, iar reclamanta a solicitat, printre altele, constatarea încetării dreptului de proprietate al unei societăți comerciale asupra construcției înscrise în cartea funciară nr. 125229 a municipiului Constanța.
Potrivit cererii, dreptul de proprietate asupra construcției fusese înscris în baza unui contract de asociere în participațiune încheiat în anul 2003, având ca obiect construirea, amenajarea și exploatarea unei vile turistice P+6-7E pe un teren de aproximativ 400 de metri pătrați, aflat în proprietatea municipiului Constanța.
Contractul de asociere ar fi încetat în 2023
Reclamanta susține că termenul contractului de asociere a ajuns la final la 30 aprilie 2023, după ce Consiliul de Administrație al AFI ar fi decis, prin H.C.L. nr. 985/2023, neprelungirea acestuia.
În aceste condiții, reclamanta solicită instanței să constate încetarea dreptului de proprietate al societății asupra construcției și să dispună radierea înscrierii din cartea funciară.
Totodată, aceasta cere constatarea dreptului de proprietate asupra construcției în favoarea societății care a preluat patrimoniul fostei RAEDPP, precum și restituirea terenului aflat în proprietatea municipiului Constanța și evacuarea societății din imobil.
Un alt capăt de cerere vizează predarea documentației tehnice și a cărții tehnice a construcției.
Se solicită și plata lipsei de folosință
În cadrul demersului, reclamanta a arătat că a transmis notificări către societatea pârâtă pentru predarea terenului și a documentelor.
De asemenea, potrivit cererii, printr-o adresă din anul 2025 a fost solicitată plata contravalorii lipsei de folosință a terenului, indicată la 1.266,66 euro pe lună, începând cu aprilie 2025.
Reclamanta și-a întemeiat solicitările pe prevederile contractului de asociere și ale actelor adiționale, precum și pe dispozițiile Codului civil și ale legislației privind autorizarea și calitatea în construcții.
Valoarea imobilului: peste 7,7 milioane de lei
Unul dintre elementele care au determinat declinarea cauzei către Tribunalul Constanța este valoarea imobilului.
Conform celor reținute de Judecătoria Constanța, valoarea terenului și a construcției, raportată la grilele notariale în vigoare, este de 7.721.392 de lei.
Instanța a arătat că, potrivit regulilor de competență prevăzute de Codul de procedură civilă, judecătoriile soluționează în primă instanță cereri evaluabile în bani de până la 200.000 de lei, în timp ce tribunalul judecă cererile care nu intră în competența altor instanțe.
Despre Melbo Com SRL
Firma Melbo Com SRL din Constanța, a fost înființată la data de 14.04.2003.Are ca obiect principal de activitate codul CAEN 4100 - închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.
Cifra de afaceri raportată de Melbo Com SRL în 2025 a fost de 188.202 lei, cu un profit de 0 lei. Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 5,91%. Melbo Com SRL a raportat un angajat în anul 2025.
Asociați sunt Stamate Marius(care este și administrator) și Stamate Maria.
Stamate Marius este asociat și administrator la Marco Management SRL, asociat la Sea & Sun Business SRL, asociat unic și administrator la Marco Chim SRL.
Stamate Maria este persoană fizică autorizată la Stamate Maria Persoană Fizică Autorizată.
Citește și:
Confort Urban și Melbo Com SRL din Constanța, în instanță pentru o vilă turistică
Tags: Confort Urban
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


