FOTO+VIDEO Vești de ultim moment de la Curtea de Apel Constanța! Condamnare definitivă în cazul bărbatului acuzat că și-ar fi atacat cu cuțitul fosta iubită, în zona Cireșica, din Tomis Nord! (MINUTA)
FOTO+VIDEO Vești de ultim moment de la Curtea de Apel Constanța!: Condamnare definitivă în cazul bărbatului


Curtea de Apel Constanța a luat o decizie definitivă în cazul bărbatului acuzat că și-ar fi înjunghiat concubina în zona Cireșica din Constanța!
Anchetatorii spun despre Stoica Ghiță Viorel că la începutul lunii septembrie, anul trecut, în timp ce se afla sub influența alcoolului, după un conflict spontan cu fosta sa iubită, acesta ar fi înjunghiat-o, în repetate rânduri, cu un cuțit cu lama de 7 cm, provocându-i acesteia leziuni pentru care aceasta ar fi necesitat nu mai puțin de 30 de zile de îngrijiri medicale. Actele de violență s-ar fi petrecut în fața mai multor martori, în dreptul unei patiserii unde victima se afla la lucru.
Drept urmare, bărbatul a fost arestat preventiv și deferit justiției sub două capete de acuzare, respectiv tentativa la infracțiunea de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În data de 10 aprilie 2025, Tribunalul Constanța a dictat o pedeapsă totală de 7 ani și 8 luni de închisoare, în regim de detenție, dar și daune morale de 100.000 de lei.
Magistrații instanței superioare din Constanța au soluționat cauza după ce inculpatul a contestat pedeapsa primită din partea Tribunalului Constanța! Aceeași soluție a fost contestată și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, astăzi, 30.06.2025, instanța a hotărât ca acesta să execute 7 ani și jumătate de închisoare, în regim de detenție!
MINUTA
Oficial de la IPJ Constanța despre cazul tentativei de omor de la CireșicaSoluția pe scurt: În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală: Admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpatul Stoica Ghiţă Viorel, împotriva sentinţei penale nr. 223 din data de 10.04.2025, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 6593/118/2024.
Desfiinţează în parte hotărârea supusă controlului judiciar şi rejudecând: Reduce pedeapsa aplicată inculpatului Stoica Ghiţă Viorel pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art.371 alin.1-3 Cod penal, de la 5 (cinci) ani închisoare la 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art. 38 alin. 1 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal: Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Stoica Ghiţă-Viorel, aplicând pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare la care se adaugă un spor de o treime din totalul celeilalte pedepse, respectiv de 1 an şi 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate în măsura în care nu contravin prezentei. În temeiul art. 72 Cod penal: Deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului Stoica Ghiţă-Viorel durata măsurii arestului preventiv, de la data pronunţării sentinţei apelate (10.04.2025) la zi. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală: Cheltuielile judiciare suportate de stat pentru judecata în apel, rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 272 din Codul de procedură penală: Dispune avansarea din bugetul Ministerului Justi?iei a onorariului apărătorului din oficiu care a asigurat asistenţa juridică obligatorie a inculpatului Stoica Ghiţă-Viorel, pentru doamna avocat Halep Georgiana Naciadis, în cuantum de 1044 lei. Definitivă. Pronunțată, după redactare, astăzi, 30 iunie 2025, prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin.(1) Cod procedură penală.
Document: 846/2025 30.06.2025
La data de 7 septembrie a.c., în jurul orei 14:15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unui magazin din zona Cireșica, un bărbat ar fi agresat fizic o femeie, cu un obiect tăietor - înțepător, ulterior părăsind locul faptei.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
La scurt timp bărbatul a fost depistat și imobilizat, în prezent fiind în custodia polițiștilor.
Femeia a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Constanța Bărbatul suspectat că și-ar fi înjunghiat concubina, în zona Cireșica, nu vrea în arest preventiv
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!