Vergil Chițac face recurs în procesul cu polițistul local Marian Andrei Pulbere. Prima instanță a anulat dispoziția prin care organului legii i s-a tăiat din salariu
Vergil Chițac face recurs în procesul cu polițistul local Marian Andrei Pulbere. Prima instanță a anulat dispoziția
01 Oct, 2025 11:51
ZIUA de Constanta
229
Marime text

Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța, a declarat recurs în dosarul 9131/118/2024, în care a fost dat în judecată de polițistul local Marian Andrei Pulbere.
Reamintim că acest dosar a fost înregistrat pe 18 decembrie 2024 și a fost soluționat de Tribunalul Constanța în ședința de judecată din 29 august 2025.
Instanța a anulat dispoziția de primar nr. 4195/05.12.2024 care se referă la sancționarea disciplinară cu diminuarea drepturilor salariale ale lui Pulbere Marian Andrei, polițist local, clasa I, grad superior, gradația 4, în cadrul Serviciului Rutier Nord, Direcția Rutieră, Direcției Poliția Locală. De asemenea, Vergil Chițac a fost obligat să plătească suma de 1.550 lei către Pulbere Marian Andrei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariul apărătorului ales.
Redăm mai jos minuta:
„Solutia pe scurt: Admite acţiunea formulată de reclamantul Pulbere Marian Andrei, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Constanţa. Anulează Dispoziţia nr. 4195 din 05.12.2024 emisă de Primarul Municipiului Constanţa. Obligă pârâtul la plata sumei de 1.550 lei către reclamant reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariul apărătorului ales. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Constanţa - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 29.08.2025.
Document: 29.08.2025”
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Polițistul local Pulbere Marian Andrei câștigă un proces împotriva lui Vergil Chițac. Primarul, obligat de Tribunal să plătească cheltuielile de judecată
Tags: Vergil Chitac
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii