Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:09 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un polițist din Râșnov a refuzat o mită de la un șofer prins fără permis. Câți bani i-a oferit suspectul agentului

ro

24 May, 2022 10:38 1146 Marime text
Ofițeri DGA. Foto: Facebook/DGA
Un polițist din Râșnov a refuzat o mită de 300 de euro și a denunțat fapta la Direcția Generală Anticorupție. 
 
Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au realizat prinderea în flagrant a unei persoane din municipiul Ploiești, județul Prahova, în timp ce oferea, cu titlu de mită, suma de 300 de euro unui polițist, denunțător în cauză, pentru a nu lua măsurile legale privind conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie și aflat sub influența unor substanțe psihoactive.

Potrivit unui comunicat al DGA, în fapt, inculpatul i-a oferit unui agent de poliție din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov, în mod repetat și în aceeași împrejurare, sume de bani în euro, respectiv 50, 150, 200 și în final 300 de euro cu titlu de mită, după ce a fost depistat că a condus un autoturism fără a poseda permis de conducere și a fost testat pozitiv la substanța psihoactivă cannabis. Mita a fost oferită pentru a nu i se constitui dosar penal pentru infracțiunile săvârșite.
 

„Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar în data de 22 mai 2022 s-a admis de către judecătorul de drepturi și libertăți propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
De menționat este faptul că polițistul care a denunțat fapta a formulat în mai multe rânduri și alte denunțuri la D.G.A. prin care a sesizat intenția unor cetățeni de a-l corupe.
 Menționăm că urmărirea penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“ - au precizat reprezentanții DGA.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii