Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:34 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un deputat din Parlamentul României și viceprimarul din Pitești, urmăriți penal de procurorii DNA. Ce acuzații li se aduc

ro

12 Nov, 2021 09:49 893 Marime text
Deputatul Gheorghe Adrian Miuțescu, viceprimarul municipiului Pitești - Gelu Tofan alături de alte două persoane sunt urmăriți penal de procurorii DNA pentru fapte de corupție. 

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești au dispus efectuarea urmăririi penale față de MIUȚESCU GHEORGHE ADRIAN, președinte al Organizației Județene Argeș a unui partid și deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii a opt infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art.13 din Legea 78/2000), TOFAN GELU, președinte al Organizației  Pitești a unui partid și viceprimar al municipiului Pitești, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art.13 din Legea 78/2000)
MITROFAN CRISTIAN, vicepreședinte al Organizației Județene a unui partid, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art.13 din Legea 78/2000) și CHIRU OVIDIU, comisar superior la Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș, pentru instigare la una dintre infracțiunile reținute în sarcina primului menționat.

Potrivit procurorilor DNA, din investigațiile efectuate s-a stabilit că în perioada aprilie – iulie 2021, suspectul Miuțescu Gheorghe Adrian, la instigarea suspectului Chiru Ovidiu, și-ar fi folosit  influența și autoritatea ce decurg din funcția de președinte al Organizației Județene a partidului din care face parte, pe lângă conducerea Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, pentru a determina numirea celui din urmă, dar și a unei alte persoane în funcții de conducere la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș. Aceasta, în condițiile în care postul vizat de Chiru Ovidiu fusese ocupat prin concurs de o altă persoană.

„În aceeași manieră, Miuțescu Gheorghe Adrian ar fi procedat pentru numirea unei persoane într-o funcție de conducere la Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia și de mutare a sediului Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia de la Ploiești la Pitești.
 
În perioada iulie-august 2021, suspectul Miuțescu Gheorghe Adrian și-ar fi folosit  influența și autoritatea ce decurg din funcția menționată în mod direct pe lângă un înalt demnitar pentru menținerea/numirea în funcțiile de inspectori școlari și directori de școli a unor persoane agreate de partid, aceste influențe fiind exercitate și la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Argeș.
 
Suspectul ar fi procedat similar, în cursul lunii februarie 2020, precum și în lunile aprilie și august 2021, pe lângă conducerea Companiei Naționale Poșta Română în scopul angajării unei persoane la această instituție, respectiv a numirii unei alte persoane într-o funcție de conducere la nivel județean“ - au mai precizat procurorii DNA.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada iulie – august 2021, suspecții Tofan Gelu și  Mitrofan Cristian și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcțiile ocupate in partid, pe lângă  persoane din Inspectoratul Școlar Argeș, în scopul menținerii unei anumite persoane în funcția de inspector școlar sau în scopul numirii aceleiași persoane ca director la un liceu, prin eludarea procedurilor legale, precum și pentru numirea în funcția de directori de școli a unor persoane agreate de partid.
 

„Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
 
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“ - au mai precizat anchetatorii.

 Sursa foto cu rol ilustrativ: Facebook/Direcția Națională ANticorupție
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii