Un contract de vânzare-cumpărare pentru sute de tone de cereale, din producția anului 2021 Litigiu între MKM Trakia Company SRL din Constanța și Record Coral Cooperativa Agricolă (DOCUMENT)
Un contract de vânzare-cumpărare pentru sute de tone de cereale, din producția anului 2021: Litigiu între
196
Marime text

Un contract de vânzare-cumpărare pentru 500 de tone de cereale, din producția anului 2021, a ajuns în centrul unui litigiu între MKM Trakia Company SRL și Record Coral Cooperativa Agricolă.
Un litigiu comercial între societatea MKM Trakia Company SRL și Record Coral Cooperativa Agricolă a ajuns la Curtea de Apel Constanța, după ce reclamanta a pierdut atât procesul judecat în primă instanță, cât și apelul formulat împotriva hotărârii Judecătoriei Constanța.
Potrivit informațiilor publicate pe Portalul Instanțelor de Judecată, dosarul cu numărul 20272/212/2024 are ca obiect o acțiune în daune contractuale, iar în prezent se află în stadiul procesual de recurs.
Judecătoria Constanța a respins acțiunea
Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Constanța la data de 15 iulie 2024, în cadrul Secției civile.La data de 26 august 2025, instanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de MKM Trakia Company SRL împotriva Record Coral Cooperativa Agricolă, considerând-o neîntemeiată.
Totodată, judecătorii au respins și solicitarea reclamantei privind recuperarea cheltuielilor de judecată.
În schimb, MKM Trakia Company SRL a fost obligată să achite pârâtei suma de 5.000 de lei, reprezentând onorariul avocatului.
Hotărârea Judecătoriei Constanța, pronunțată sub numărul 10276/2025, a putut fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Soluția pe scurt: Respinge cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta XXX, în contradictoriu cu pârâta XXX, ca neîntemeiată. Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat. Obligă reclamanta la plata, în favoarea pârâtei, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 lei, reprezentând onorariu avocat. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 26.08.2025.
Document: Hotarâre 10276/2025 26.08.2025- se arată pe Portalul Instanțelor de Judecată.
Apelul a fost respins de Tribunalul Constanța
Nemulțumită de soluția primei instanțe, MKM Trakia Company SRL a declarat apel la data de 13 octombrie 2025.Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Constanța, Secția a II-a civilă, unde a fost judecată de completul Apel comercial 4.
La data de 1 septembrie 2026, Tribunalul Constanța a respins ca neîntemeiat apelul formulat de societatea reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 10276/2025.
Decizia tribunalului a fost pronunțată sub numărul 776/2026 și poate fi atacată cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Soluția pe scurt: D E C I Z I E Respinge ca neîntemeiat, apelul declarat de apelanta-reclamantă MKM TRAKIA COMPANY SRL în contradictoriu cu intimata-pârâtă RECORD CORAL COOPERATIVA AGRICOLA, împotriva Sentinței Civile nr. 10276/2025 pronunțate la data de 26.08.2025 de Judecătoria Constanţa. Cu recurs, în termen de 30 de zile, de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Constanţa – Secţia a II-a Civilă, sub sancţiunea nulităţii.
Pronunţată astăzi, 01.09.2026, soluția fiind pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, conform art. 396 alin. 2 C.proc.civ.rep.- se arată pe Portalul Instanțelor de Judecată.
Document: Hotarâre 776/2026 01.09.2026
Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanța
Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Constanța la data de 30 octombrie 2026, la Secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți.
Conform informațiilor disponibile pe portalul instanțelor la data de 2 noiembrie 2026, cauza are numărul 20272/212/2024 și se află în stadiul procesual de recurs.
Potrivit rejust.ro, între cele două societăți a fost încheiat un contract având ca obiect vânzarea unei cantități de 500 de tone de cereale din producția anului 2021. Până la termenul limită stabilit, pârâta a livrat cantitatea de 126 de tone, rămânând o diferență de 374 de tone nelivrată.
Argumentele reclamantei (cumpărătorul)
A susținut că pârâta nu a pus la dispoziție diferența de marfă în mod deliberat și a invocat faptul că reprezentantul pârâtei ar fi întâmpinat probleme medicale în perioada de livrare, motiv pentru care marfa nu a putut fi încărcată. De asemenea, a solicitat plata daunelor-interese contractuale.
Apărarea pârâtei (vânzătorul)
A solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția de neexecutare a contractului. Pârâta a arătat că transportul mărfii cădea în sarcina exclusivă a cumpărătorului (conform regulilor comerciale aplicabile), iar reclamanta nu a asigurat mijloacele de transport necesare (camioane) la sediul fermei pentru preluarea diferenței de marfă în perioada contractuală.
Analizând probele și înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut următoarele aspecte esențiale:
Conform clauzelor contractuale, cumpărătorul avea obligația de a asigura mijloacele de transport de la punctul de ridicare, însă nu a făcut dovada că ar fi trimis camioane în vederea preluării diferenței de grâu în termenul stabilit.
Susținerile referitoare la imposibilitatea ridicării mărfii din cauza stării de sănătate a reprezentantului pârâtei au rămas la stadiul de alegații, fără un suport probator concret care să indice că mijloacele de transport ale reclamantei s-ar fi aflat la fața locului și ar fi fost refuzate.
Despre MKM Trakia Company SRL
Firma MKM Trakia Company SRL din Constanța, a fost înființată la data de 27.07.2017.Are ca obiect principal de activitate codul CAEN 4621 - Transporturi rutiere de mărfuri.
Potrivit termene.ro, MKM Trakia Company SRL, față de societate a fost deschisă procedura de concordat preventiv (conform număr dosar: 942/118/2026).
Cifra de afaceri raportată de MKM Trakia Company SRL în 2025 a fost de 16.637.349 lei, cu un profit de 173.997 lei. Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 168,03%. Datoriile au ajuns la 3.018.981 lei.Radiografia financiară a MKM Trakia Company SRL: Evoluția indicatorilor în perioada 2017-2024
În anul 2017, MKM Trakia Company SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 152.055 lei, un profit net de 959 lei și datorii în valoare de 24.738 lei.
În 2018, cifra de afaceri a crescut la 2.631.660 lei, însă societatea a raportat o pierdere netă de 53.427 lei. Datoriile au ajuns la 350.898 lei.
În anul 2019, compania a avut o cifră de afaceri de 3.000.464 lei și un profit net de 147.341 lei, în timp ce datoriile s-au situat la 334.287 lei.
În 2020, cifra de afaceri a crescut la 5.490.338 lei, profitul net a fost de 161.754 lei, iar datoriile au scăzut la 168.548 lei.
În 2021, societatea a raportat o cifră de afaceri de 6.824.083 lei și un profit net de 123.613 lei. Datoriile au crescut la 684.568 lei.
În 2022, cifra de afaceri a scăzut la 5.154.016 lei, iar compania a înregistrat o pierdere netă de 136.694 lei. Datoriile au ajuns la 1.103.502 lei.
În 2023, MKM Trakia Company SRL a înregistrat cea mai mare cifră de afaceri din perioada analizată, respectiv 17.410.578 lei. Profitul net a fost de 165.875 lei, iar datoriile s-au ridicat la 966.511 lei.
În 2024, cifra de afaceri a fost de 6.207.262 lei, profitul net a ajuns la 260.782 lei, acesta fiind cel mai mare din intervalul analizat, iar datoriile au crescut la 1.887.606 lei.
Asociat și administrator este Șomu Hristu-Mihai.
MKM Trakia Company SRL, în procedură de concordat preventiv la Tribunalul Constanța
MKM Trakia Company SRL, societate cu sediul în Constanța, se află într-o procedură de concordat preventiv aflată pe rolul Tribunalului Constanța, Secția a II-a Civilă. Instanța a admis solicitarea societății privind deschiderea procedurii în februarie 2026, iar ulterior a omologat planul de restructurare propus de debitoare.
Potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată, dosarul are numărul 942/118/2026, a fost înregistrat la data de 19 februarie 2026 și are ca obiect concordatul preventiv.
Printre debitorii cedați băncii se numără și Metchim Trade SRL, un gigant local cu afaceri de peste 80 de milioane de lei, dar care a raportat la rândul său pierderi masive în ultimul an. Astfel, MKM Trakia Company SRL a fost prinsă într-un veritabil blocaj financiar: depinde de banii de la parteneri aflați în dificultate economică, în timp ce instituția bancară are prioritate absolută asupra conturilor și sumelor încasate.
Pivotarea strategică: De la transporturi la trader de cereale și energie
Fondată în anul 2017 cu obiect principal de activitate în transporturi rutiere de mărfuri, MKM Trakia Company SRL a încercat în ultimul an o restructurare operațională profundă pentru a supraviețui. Compania și-a extins activitatea către producția de energie regenerabilă, distribuția de gaze și, în mod special, către sectorul comerțului cu ridicata al cerealelor.Un atu extrem de important care menține valoarea de piață a companiei este deținerea atestatului pentru comercializarea angro a produselor energetice (benzine, motorine, GPL, biocombustibili), eliberat de Autoritatea Vamală Română.
La începutul anului 2026, statusul acestui atestat figura ca fiind „Valid”, confirmând faptul că, în ciuda crizei de lichidități, firma îndeplinește în continuare criteriile dure impuse de vamă: deținerea de spații de depozitare conforme, cazier judiciar curat al administratorului, absența datoriilor fiscale majore direct la bugetul de stat și constituirea unor garanții financiare consistente pentru mărfurile accizabile.
Tribunalul Constanța a omologat planul de restructurare
La data de 23 februarie 2026, Tribunalul Constanța a admis cererea formulată de MKM Trakia Company SRL și a dispus deschiderea procedurii concordatului preventiv.
Totodată, instanța a desemnat drept administrator concordatar Cabinetul Individual de Insolvență Ianuși Petronela Andreea.
Un moment important în evoluția dosarului a fost înregistrat la 8 iunie 2026, când instanța a admis cererea de omologare a planului de restructurare formulată de societate.
Prin încheierea pronunțată, judecătorii au dispus omologarea planului de restructurare în temeiul Legii nr. 85/2014.
De asemenea, în baza articolului 29 din aceeași lege, de la data pronunțării hotărârii de omologare se suspendă de drept executările silite individuale asupra debitorului care vizează recuperarea creanțelor afectate de plan, precum și curgerea prescripției dreptului de a cere executarea silită a acestor creanțe.
Soluția pe scurt: Î N C H E I E R E Admite cererea formulată de societatea debitoare MKM Trakia Company SRL reprezentată legal prin administrator ?OMU HRISTU – MIHAI . Dispune deschiderea procedurii concordatului preventiv al debitoarei MKM Trakia Company SRL cu sediul în Constan?a, În temeiul art. 17 alin. 1 lit. b şi art. 23 alin. 5 din Legea nr. 85/2014, numeşte, în calitate de administrator concordatar, practicianul în insolvență Cabinetul Individual de Insolvență Ianuși Petronela Andreea, , jud.Constanța.
În baza art. 25, alin. 1, 3 şi 4 din Legea nr. 85/2014, constată suspendate de drept toate executările silite îndreptate împotriva debitoarei sau acestea nu încep, indiferent de natura creanţei, pe o perioadă de 4 luni, dar nu mai târziu de data pronunțării unei hotărâri de omologare a planului de restructurare sau de închidere a procedurii ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de confirmare a acestuia, cu excepţia creanţelor salariale.
În baza art. 23 alin. 5 din Legea nr.85/2014, încheierea va fi comunicată, după rămânerea definitivă, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanța, pentru efectuarea menţiunii. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 05.05.2026, ora 09:00, pentru când se vor cita debitorul şi administratorul concordatar. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Constanța Secţia a II-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 23.02.2026.
Document: Încheiere de şedinţă (secretă) 60/2026 23.02.2026- se arată pe Portalul Instanțelor de Judecată.
Executările silite au fost suspendate
Anterior omologării planului, la 29 mai 2026, Tribunalul Constanța a admis o altă solicitare a societății și a dispus prelungirea măsurii suspendării executărilor silite până la data de 24 septembrie 2026.
Hotărârea a fost pronunțată în temeiul articolului 25 alineatul 5 din Legea nr. 85/2014.
Soluția pe scurt: Î N C H E I E R E Admite cererea debitorului MKM Trakia Company SRL, reprezentată de administrator concordatar Cabinet Individual de Insolvență Ianuși Petronela Andreea. În temeiul art. 25 alin. 5 din Legea 85/2014, prelungeşte măsura suspendării executărilor silite până la data de 24.09.2026. Executorie. Prezenta încheiere se va comunica debitorului şi administratorului concordatar. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicare, apel ce va fi depus la Tribunalul Constanța Secţia a II-a civilă. Pronunţată astăzi, 29.05.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotărâre intermediară 709/2026 29.05.2026- se arată pe Portalul Instanțelor de Judecată.
Un nou termen, pe 3 noiembrie 2026
Următorul termen în dosarul nr. 942/118/2026 este programat pentru 3 noiembrie 2026, ora 09:00, la completul F.14.
Potrivit soluției consemnate la termenul din 12 august 2026, cauza a fost amânată pentru continuarea supravegherii activității debitoarei.
Dosarul se află în stadiul procesual de fond, iar ultima modificare afișată pe portalul instanțelor datează din 29 octombrie 2026.
Ce este concordatul preventiv?
Concordatul preventiv este o procedură juridică prin care o societate aflată în dificultate financiară poate negocia cu creditorii un plan de restructurare, în vederea redresării activității și evitării insolvenței, în condițiile prevăzute de lege.
Despre Record Coral Cooperativa Agricola
Societatea Record Coral Cooperativa Agricola cu sediul in Bucinișu, a fost înființată în data de 25.07.2018 . Activitatea sa principală de afaceri este înregistrată sub NACE 4611 - Intermedieri în comerțul cu materii prime agricole, animale vii, materii prime textile și cu semifabricate.
Această firmă este radiată din data 16 aprilie 2025.
Record Coral Cooperativa Agricola a raportat venituri de -100.540 lei în 2024, cu un profit de 0 lei. Comparativ cu anul precedent, compania a înregistrat o scădere a veniturilor de 106,08%. Record Coral Cooperativa Agricola a raportat 0 angajați în 2024.Mai multe decizii despre hotărâre puteți accesa secțiunea Document a materialului.
Citește și:
Scut împotriva executărilor siliteTribunalul Constanța a omologat planul de restructurare pentru MKM Trakia Company SRL
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


