Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:31 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un bărbat și o femeie, înjunghiați în Piațeta din orașul Ovidiu. Doi bărbați, arestați preventiv

ro

06 Aug, 2021 09:51 1274 Marime text

 
Judecătoria Constanța a decis aseară arestarea preventivă a celor doi bărbați cercetați în cazul persoanelor înjunghiate în Piațeta din orașul Ovidiu.
 
Oficial 

Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa cu privire la inculpaţi. În baza art. 223 alin. 2 C.p.p., dispune arestarea preventivă a inculpaţilor, pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 05.08.2021 şi până la data de 03.09.2021, inclusiv. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare.

 
 
Amintim că la data de 05.08.2021, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, a formulat propunere de arestare preventivă, pentru 30 zile, față de inculpații:

           - S.A., în vârstă de 22 ani, fără antecedente penale, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) din Cp, violență în familie, prev. de art. 199 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (2) din Cp,  tulburare a ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 din Cp și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 alin. (2)  rap. la art. 372 alin.(1) lit. a) din  Cp, toate cu aplic. art. 38 alin. (1) și (2)  din Cp;
           - S.M., în vârstă de 48 ani, fără antecedente penale, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) din Cp, violență în familie, prev. de art. 199 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (2) din Cp,  tulburare a ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 din Cp și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 alin. (2)  rap. la art. 372 alin.(1) lit. a) din  Cp, toate cu aplic. art. 38 alin. (1) și (2)  din Cp.
 
În concret, în urma probatoriului administrat, în sarcina persoanei anchetate S.A. se rețin următoarele: în data  de 03.08.2021, în jurul orelor 20.00, în timp ce se aflau într-un parc din orașul Ovidiu, pe fondul unor conflicte interfamiliale preexistente, cu intenție, a aplicat, împreună cu numitul S.M. (tatăl său) mai multe lovituri persoanelor vătămate  S.D. și I.Ș.
 
Cu această ocazie, înarmat fiind cu un cuțit tip briceag (primit de la tatăl său imediat anterior conflictului),  într-un loc public de agrement de tip parc orășenesc, a înjunghiat pe persoana vătămată S.D, în zona lateral stânga a abdomenului și a membrului inferior stâng, iar pe persoana vătămată I.Ș. în zona axilei stânga spate, provocându-le astfel leziuni traumatice cuantificate medico-legal prin 15 zile de îngrijiri medicale, respectiv 8-9 zile de îngrijiri medicale.
 
În acest context a tulburat ordinea și liniștea publică a cetățenilor aflați în număr mare în zona săvârșirii faptei.
 
De asemenea, în sarcina persoanei anchetate S.M. se rețin următoarele: în data de 03.08.2021, în jurul orelor 20.00, în timp ce se aflau într-un parc din orașul Ovidiu, pe fondul unor conflicte interfamiliale preexistente, cu intenție, a aplicat, împreună cu numitul S.A. (fiul său) mai multe lovituri persoanelor vătămate S.D. și I.Ș.

Cu această ocazie, anterior debutului conflictului, în același context spațio-temporal, purtând asupra sa un cuțiti tip briceag, l-a înmânat fiului său S.A, acesta din urmă folosindu-l pentru înjunghierea persoanelor vătămate S.D., în zona lateral stânga a abdomenului, respectiv I.S., în zona axilei stânga spate, provocându-le astfel leziuni traumatice cuantificate medico-legal prin 15 zile de îngrijiri medicale, respectiv 8-9 zile de îngrijiri medicale.
 
În acest context a tulburat ordinea și liniștea publică a cetățenilor aflați în număr mare în zona săvârșirii faptei.
 
Cercetările vor fi efectuate în continuare de organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Poliției Orașului Ovidiu, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispusă o soluţie în cauză faţă de inculpații S.A. și S.M.
 
          Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii