Un bărbat din Constanța, suspectat de trafic de droguri nu mai suportă arestul! Curtea de Apel va decide dacă inculpatul va fi eliberat
Un bărbat din Constanța, suspectat de trafic de droguri nu mai suportă arestul! Curtea de Apel va decide dacă
24 Aug, 2025 12:49
ZIUA de Constanta
279
Marime text



Cererea de revocare a arestului preventiv formulată de un bărbat din Constanța, suspectat de trafic de droguri, va fi analizată de magistrații Curții de Apel, după ce acesta a contestat măsurile preventive dispuse de Tribunal.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism l-au trimis în judecată pe Agrecii Gabriel, la data de 12.03.2025, pentru presupusele fapte de trafic de droguri de risc şi mare risc în formă continuată precum și de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, ştiind că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Alături de acesta, în dosarul de fond, mai este cercetat penal și un alt bărbat, Marica Petrișor, suspectat de săvârşirea infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de mare risc, pentru consum propriu.
Astfel, Tribunalul Constanța a stabilit ca Agrecii să fie cerecetat în stare de arest preventiv, acesta fiind, la momentul actual, în Penitenciarul Poarta Albă.
Conform portalului instanțelor de judecată, Agrecii Gabriel a contestat ultima măsură, de menținere a arestului preventiv, dispusă de magistrații Tribunalului Constanța, iar astfel plângerea a ajuns la Curtea de Apel, care marți ar putea lua o decizie, în această speță.

Surse de documentare: portalul instanțelor de judecata și portalul de jurisprudență Rejust.ro
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Cetățean străin, prins în timp ce încerca să vândă droguri la un festival din Mamaia, trimis în judecată alături de alte persoane! Ce au descoperit anchetatorii în camera de hotel în care au fost cazați (RECHIZITORIU)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii