Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:38 20 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un an de închisoare cu amânare pentru Laura Bobeș, fosta șefă al Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Constanța! (MINUTĂ+DOCUMENT)

ro

21 Mar, 2024 16:03 1071 Marime text



Tribunalul Constanța s-a pronunțat joi, 21 martie 2024, asupra acordului de recunoaștere a vinovăției încheiate între Vasile Abagiu, procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Structura teritorială Constanţa, și Laura Bobeș, fost șef al Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Constanța.
 
Instanța a stabilit în sarcina Laurei Bobeș suspectată de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, faptă prevăzută de art. 12 alin.1 litera b din Legea 78/2000 (teza permiterii accesului) - , pedeapsa de 1 an închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
 
MINUTĂ
 

Complet: F13
Tip solutie: Condamnare cu acord de recunoaştere
Solutia pe scurt: În baza art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța şi inculpata BOBEȘ LAURA, cercetată pentru săvârşirea infracțiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, faptă prevăzută de art. 12 alin.1 litera b din Legea 78/2000 (teza permiterii accesului).. În baza de art. 12 litera b din Legea 78/2000, stabileşte inculpatei BOBEȘ LAURA pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul art. 83 şi urm. din C. pen., amână aplicarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art.85 alin.(1) C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În baza art.83 alin.(4) C.pen., atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.88 C.pen., privind revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni în cursul termenului de supraveghere şi în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligaţiilor stabilite de instanţă. În baza art. 86 alin. 1 din Codul Penal pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute la art. 85 alin. 1 lit. c-e din Codul Penal se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanța. În baza art. 86 alin. 2 din Codul Penal supravegherea exercitării obligației prevăzute de art. 85 alin. 2 lit. b din Codul Penal se va face de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanța. În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală, obligă pe inculpata Bobe? Laura la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 21.03.2024, după redactare, prin punerea la dispoziţie a soluţiei prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre  121/2024  21.03.2024

 
 
Tot azi, Tribunalul Constanța s-a pronunțat și asupra acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat de procurorul Vasile Abagiu cu Viorela Mirabela Călin, fost consilier juridic superior la Primăria Constanța.
 
Instanța a stabilit pentru Călin Viorela Mirabela pedeapsa de 1 an de închisoare, pentru folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
 
Tribunalul a amânat aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani.
 
Pe parcursul termenului de supraveghere, Călin Mirabela Viorela va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe perioadă de 60 de zile, în cadrul Serviciului Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei orașului Năvodari sau Inspectoratului Școlar Județean Constanța.
 
Decizia nu este una definitivă și a fost luată, potrivit datelor noastre, de completul de judecată prezidat de Antoaneta Ardeleanu, judecător în cadrul Tribunalului Constanța.   
 
Cele două acorduri de recunoaștere vizează, conform anchetei DNA, concursul organizat pentru postul de secretar al municipiului Constanța, cea mai importantă funcție din aparatul primarului.
 
La finele lunii ianuarie 2024, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat dispozițiile privind constatarea suspendării de drept a raporturilor de serviciu pentru Călin Viorela Mirabela și Laura Bobeș.
 
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și 
 
Un an de închisoare cu amânare pentru Viorela Mirabela Călin, fost consilier juridic superior la Primăria Constanța (MINUTĂ+DOCUMENT)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii