Tristan Tate și Georgiana Naghel, trimiși în judecată pentru instigare la lovire sau alte violențe, precum și alte fapte! Iată acuzațiile procurorilor DIICOT
Tristan Tate și Georgiana Naghel, trimiși în judecată pentru instigare la lovire sau alte violențe, precum
19 Jun, 2026 14:52
ZIUA de Constanta
198
Marime text
198
Marime text

La aproximativ două zile de când procurorii anunțau că față de Andrew Tate au fost extinse cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane și spălare a banilor, vineri, 19.06.2026, DIICOT a anunțat că fratele său, Tristan Tate, împreună cu Georgiana Manuela Naghel au fost trimiși în judecată, pentru mai multe fapte de natură penală.
Iată comunicatul DIICOT:
Urmare comunicatelor din datele de 12.04.2022, 29.12.2022, 12.01.2023 și 20.06.2023, Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 18.06.2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a 2 inculpați, un bărbat (cetățean britanic), în vârstă de 37 de ani și o femeie (cetățean român), în vârstă de 34 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la lovire sau alte violențe, respectiv acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice și lovire sau alte violențe.
Prezenta cauză a fost formată în urma disjungerii dispuse într-un dosar penal, în care cei doi inculpați (https://www.diicot.ro/mass-media/4082-comunicat-de-presa-2-20-06-2023) au fost trimiși în judecată, alături de alți doi inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată, viol în formă continuată (două acte materiale), acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice, instigare la lovire sau alte violențe și lovire sau alte violențe.
Referitor la infracţiunile de acces ilegal la sistem informatic şi alterarea integrității datelor informatice s-a reţinut că, în luna octombrie 2021, inculpata a accesat fără drept sistemul informatic, prevăzut cu parolă, aparținând uneia dintre persoanele vătămate ale infracțiunii de trafic de persoane şi a postat pe contul de socializare aparținând acesteia, în scop de răzbunare, materialele pe care le-a obținut în această modalitate, care o înfăţişau pe victimă în ipostaze compromițătoare.
Cu privire la infracţiunile de instigare la lovire sau alte violențe, respectiv lovire sau alte violențe, s-a reţinut faptul că, în luna octombrie a anului 2021, în scopul „pedepsirii” aceleiași victime, care a refuzat să continue realizarea de materiale cu caracter pornografic şi a solicitat să i se permită plecarea din imobilul aflat în judeţul Ilfov, la instigarea inculpatului, inculpata a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Ilfov.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Andrew Tate, urmărit penal pentru trafic de persoane și spălare de bani! Acuzațiile procurorilor DIICOT
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


