Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:13 10 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trimiși în judecată după ce au încercat să mituiască doi polițiști

ro

17 Jan, 2017 12:46 851 Marime text
Ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticoruție (SJA) Dolj au fializat cerctările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a emis rechizitoriul şi a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1. N.I., cercetat sub măsura controlului judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere;
2. C.A.M., cercetat, de asemenea, sub măsura controlului judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

În fapt, „la data de 05.12.2016, doi agenţi de poliţie în cadrul unei Secţii de Poliţie – IPJ Dolj au formulat denunțuri la DGA - Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, prin care arătau faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, N.I. şi C.A.M. le-au oferit o sumă de bani, precum şi un telefon mobil marca Nokia Lumia pentru a nu întocmi dosar penal primului, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

„Deşi cei doi agenţi de poliţie au refuzat categoric oferta, inculpaţii au insistat, astfel că s-a procedat la organizarea activităţii de surprindere în flagrant, ocazie cu care N.I. şi C.A.M. au fost surprinşi în timp ce le ofereau acestora întreaga sumă de bani ce o aveau asupra lor, precum şi un telefon mobil marca Nokia Lumia, a cărei valoare de piaţă se situează în jurul sumei de 1.200 lei”, arată procurorii.
Cei doi au fost reţinuţi pe o perioadă de 24 ore iar, ulterior, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj s-a  dispus luarea măsurii controlului judiciar.


Sursa foto: glsa.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii