Tribunalul Constanța respinge definitiv apelul Primăriei Cobadin privind validarea mandatului de consilier al lui Demir Ghiulser (DOCUMENTE)
Tribunalul Constanța respinge definitiv apelul Primăriei Cobadin privind validarea mandatului de consilier al
179
Marime text

Tribunalul Constanța a respins astăzi, 31 decembrie 2025, ca nefondat, apelul formulat de Primăria Cobadin, prin secretarul general Traila Garbacea Corina Alina, într-un dosar ce are ca obiect validarea mandatului de consilier a lui Demir Ghiulser, candidat la alegerile locale din anul 2024 din partea PSD.
Dosarul cu nr. 13067/256/2025 a fost înregistrat pe data de 30 decembrie 2025 și se află pe secția I civilă.
Părți în dosar mai sunt Insitutuția Prefectului Constanța și Demir Ghiulser, în calitate de intimat reclamanți.
Iată soluția pe scurt oferită de instanță:
„Respinge ca nefondat apelul. Definitivă. Pronunţată astăzi, 31.12.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.
Apelul vine după ce Judecătoria Medgidia a respins, ca neîntemeiată, cererea privind validarea mandatului consilierului supleant.
Iată soluția pe scurt:
„Respinge, ca neîntemeiată, cererea privind validarea mandatului consilierului supleant formulată de către ..... Cu drept de apel în termen de 3 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Medgidia. Pronunţată astăzi, 23.12.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.
Potrivit ReJust.ro, judecătorii din cadrul Tribunalului Constanța au reținut că, deși mandatul consilierului local a încetat de drept și locul a devenit vacant, nu au fost îndeplinite condițiile legale pentru validarea supleantului, prevăzute de OUG nr. 57/2019. În dosar nu au fost depuse documente esențiale, precum dovada nerenunțării la mandat, cazierul judiciar, copia actului de identitate, hotărârea Consiliului Local privind vacantarea mandatului, declarația supleantului, precum și actele electorale necesare, deși acestea fuseseră solicitate autorității locale.
Motivarea ReJust:
„Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei ######## la data de 18.12.2025 sub nr. #####/256/2025 Comuna Cobadin prin Secretarul ####### al Comunei Cobadin a propus validarea consilierului supleant în persoana domnului ##### ########.
La dosar au fost depuse înscrisuri.
Prin sentinţa civilă nr. ####/23.12.2025, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea privind validarea mandatului consilierului supleant formulată de către Secretarul ####### al Comunei Cobadin.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Hotărârea nr. 66/08.12.2025 a Consiliului Local Cobadin s-a constatat încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilier local a domnului ####### #####, precum și vacantarea locului de consilier local din partea Partidului Social ########.
În condiţiile în care a încetat de drept mandatul domnului consilier local ####### #####, s-a solicitat confirmarea calității de membru a supleantului.
##### în vedere că în baza Hotărârii nr. 66/08.12.2025 a Consiliului Local Cobadin, #### ######### ### #### ### ## ######### ########## ## ########## ######## #######, au devenit incidente prevederile art. 122 din OUG ####### privind posibilitatea validării mandatului unui consilier local supleant.
În drept, au fost reţinute prevederile art. 122 alin. (1), 114 alin. (2) din OUG 57/2019
Instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 122 si 114 alin. (2) din OUG 57/2019 pentru validarea mandatului de consilier pentru domnul ##### ######## deoarece nu s-a depus la dosarul cauzei dovada faptului că aceasta nu a renunţat la mandat, cazierul judiciar, copia actul de identitate, Hotărârea Consiliului Local nr. 66/08.12.2025, declarația de nerenunțare la mandat a domnului ##### ########, procesul-verbal privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor şi atribuirea mandatelor pentru funcţia de consilieri locali supleanţi încheiat de Circumscripţia Electorală a comunei Cobadin, deşi aceste înscrisuri au fost solicitate prin emailul adresat primăriei.
Prin urmare, în baza art. 249 C.proc.civ., nefiind depuse dovezi în susţinerea cererii, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea privind validarea mandatului consilierului supleant formulată de către Secretarul ####### al Comunei Cobadin.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Secretarul ####### al Comunei Cobadin, #### #########, prin care a solicitat admiterea apelului, anularea în tot a hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare”.

În cazul dosarului pe fond la Judecăria Medgidia, instanța a reținut că, deși legislația permite validarea unui consilier supleant în caz de vacanță a mandatului, procedura este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute de OUG nr. 57/2019. În speță, nu au fost depuse documentele obligatorii necesare validării mandatului, precum dovada nerenunțării la mandat, cazierul judiciar, copia actului de identitate, hotărârea Consiliului Local privind vacantarea mandatului, documentele electorale și procesul-verbal de atribuire a mandatelor.
Motivarea ReJust:
„Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei ######## la data de 18.12.2025 sub nr. #####/256/2025 Comuna Cobadin prin Secretarul ####### al Comunei Cobadin a propus validarea consilierului supleant in persoana domnului ##### ########.
S-au depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
S-a arătat că prin Hotararea nr. 66/08.12.2025 a Consiliului Local Cobadin s-a constatat încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilier local a domnului ####### #####, precum și vacantarea locului de consilier local din partea Partidului Social ########.
În condiţiile în care a încedat de drept mandatul domnului consilier local ####### #####, s-a solicitat confirmarea calității de membru a supleantului.
##### în vedere că în baza Hotărârii nr. 66/08.12.2025 a Consiliului Local Cobadin, #### ######### ### #### ### ## ######### ########## ## ########## ######## #######, au devenit incidente prevederile art. 122 din OUG ####### privind posibilitatea validării mandatului unui consilier local supleant.
Conform art. 122 alin. (1) din OUG 57/2019, „În caz de vacanţă a mandatelor de consilieri locali, pe durata mandatului consiliului local, mandatele supleanţilor sunt validate în termen de 10 zile de la data încetării mandatului consilierului local, în condiţiile art. 204, de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală pentru care au avut loc alegeri în procedură necontencioasă, prin încheiere pronunţată în camera de consiliu, fără a fi aplicabilă procedura de regularizare a cererii. Validarea mandatelor supleanţilor se realizează cu respectarea prevederilor art. 114 alin. (2) şi art. 121 alin. (1) lit. d), alin. (2) şi (3). Supleanţii au obligaţia transmiterii către secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale a documentelor doveditoare prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. a) -d) cu cel puţin 5 zile înainte de împlinirea termenului de 10 zile. Dispoziţiile art. 114 alin. (4) - (7) se aplică în mod corespunzător”.
Potrivit art. 114 alin. (2) din OUG 57/2019, mandatul unui consilier local este validat dacă, la data pronunţării încheierii, consilierul local declarat ales îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) are domiciliul pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale în care a fost ales, dovedit prin actul de identitate în copie;
b) nu şi-a pierdut drepturile electorale, fapt dovedit prin cazierul judiciar;
c) nu şi-a pierdut calitatea de membru al partidului politic pe lista căruia a fost ales, urmare a demisiei sau urmare a excluderii prin hotărârea definitivă a forului competent al partidului politic ori prin hotărâre definitivă a unei instanţei judecătoreşti, fapt dovedit prin confirmările prevăzute la art. 121 alin. (1) sau prin hotărâre definitivă a instanţei judecătoreşti, după caz;
d) mandatarul financiar coordonator a depus raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale în conformitate cu prevederile legii privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, fapt dovedit prin depunerea raportului, în condiţiile legii;
e) nu a renunţat la mandat, în condiţiile art. 115;
f) nu a fost ales prin fraudă electorală constatată în condiţiile legii privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, dovedită prin documentele privind rezultatele alegerilor înaintate de către biroul electoral de circumscripţie judecătoriei în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală pentru care au fost desfăşurate alegeri.”
Instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 122 si 114 alin. (2) din OUG 57/2019 pentru validarea mandatului de consilier pentru domnul ##### ########.
Astfel, instanța constată că nu s-a depus dovada faptului că aceasta nu a renunţat la mandat, cazierul judiciar, copia actul de identitate, Hotărârea Consiliului Local nr. 66/08.12.2025, declarația de nerenunțare la mandat a domnului ##### ########, procesul-verbal privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor şi atribuirea mandatelor pentru funcţia de consilieri locali supleanţi încheiat de Circumscripţia Electorală a comunei Cobadin, deşi aceste înscrisuri au fost solicitate prin emailul adresat primăriei.
Prin urmare, in baza art. 249 C.proc.civ., nefiind depuse dovezi in susţinerea cererii, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare in judecată”.

Averea și interesele candidatului Demir Ghiulser
Potrivit ultimei declarații de avere publicată la data de 16 aprilie 2024, acesta a precizat că deține un teren extravilan în localitatea Cobadin, județul Costanța, cu suprafața de 2 ha, cumpărat în anul 2014 și un teren extravilan în Cobadin cu suprafața de 0,5 ha, moștenit în anul 1999.
La categoria „Clădiri”, Demir Ghiulser a menționat că deține o casă în Cobadin, cu suprafața de 277 mp, construită în anul 2004.
La secțiunea „Bunuri mobile”, acesta a declarat că deține un autoturism marca Skoda (2013) și un utilaj agricol marca U650 (1994), ambele dobândite prin contract de vânzare-cumpărare.
La categoria „Plasamente, investiții directe și împrumuturi acordate, dacă valoarea de piață însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro”, Demir Ghiulser a menționat că deține 123.055 părți sociale în valoare de 1.230.050 lei de la societatea Electo Dem SRL.
La secțiunea „Venituri ale declarantului și ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, acesta a declarat drepturi salariale în valoare de 36.000 lei de la Electo Dem SRL, suma de 15.000 din activotăți agricole și o indemnizație consilierl local de la Primăria Cobadin în valoare de 7.296 lei. Demir Ghiulser a mai declarat suma de 33.600 lei ca salariu de la Pati Dil SRL a soției, Demir Ghiuler.
La declarația de interese, acesta a menționat că este acționar la societatea Electo Dem SRL.
Despre Electo Dem SRL
Societatea Electo Dem SRL a fost înființată în anul 2001, are sediul în Cobadin, Șoseaua Constanței nr. 30, județul Constanța, și se ocupă de „Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare”.
Asociat unic și administrator este Demir Ghiulser.
Potrivit termene.ro, în anul 2024, firma Electo Dem SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 4.051.154 lei, cu un profit de 150.697 lei, la 4 angajați, având datorii în valoare de 721.582 lei.
Conform licitatiapublica.ro, firma a câștigat 651 de contracte prin cumpărare directă, toate în județul Constanța, la Primăria Cobadin.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Alegeri locale 2024: Candidații la primăria și consiliul local Cobadin (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


