Tribunalul Constanța Dosarul Salubrizare Lumina vs. New Green Buildings SRL, pe rol astăzi – al doilea proces din seria celor șase litigii
Tribunalul Constanța: Dosarul Salubrizare Lumina vs. New Green Buildings SRL, pe rol astăzi – al doilea proces
09 Dec, 2025 11:04
ZIUA de Constanta
142
Marime text
142
Marime text

Unul dintre cele șase procese deschise de Serviciul de Salubrizare Lumina, județul Constanța, împotriva a șase societăți comerciale are termen astăzi, 9 decembrie 2025, la Tribunalul Constanța. Este vorba despre dosarul nr. 4903/118/2025, în care pârâtă este firma New Green Buildings SRL.
Toate cele șase litigii au ca obiect acțiune în daune contractuale pretenții și se află în faza de fond.
Reamintim că, la 1 octombrie 2025, Serviciul de Salubrizare Lumina a înaintat în instanță șase acțiuni distincte împotriva șase firme, înregistrate sub numerele 4902/118/2025, 4903/118/2025, 4901/118/2025, 4900/118/2025, 4898/118/2025 și 4897/118/2025.
De asemenea, amintim că, la data de 12 noiembrie 2025, ora 09:00, la Tribunalul Constanța, a avut loc primul termen de judecată și în dosarul nr. 4902/118/2025 în care Ram Trans Logistik SRL este pârât. În cazul acestui dosar, cauza a fost declinată în favoarea Judecătoriei Constanța.
Contactat telefonic de cotidianul ZIUA de Constanța, viceprimarul comunei Lumina, Ionescu Alexandru ne-a comunicat că a primit un raport al Curții de Conturi, iar relația dintre Serviciul de Salubrizare Lumina și cele șase societăți comerciale a fost una cu prejudicii.
Despre New Green Buildings SRL (2022)
Societatea, cu o vechime de 3 ani, are sediul social pe strada Cișmelei nr. 15, Ovidiu, județul Constanța și se ocupă de lucrărie de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
În anul 2024, SRL-ul a raportat o cifră de afaceri de 222.660 lei, pierderi de 107.995 lei, datorii de 123.539 lei și 4 angajați.
Asociat unic și administrator este Neagu Nicoleta.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro
Citește și:
UPDATETermen astăzi la Tribunalul Constanța! Salubrizare Lumina vs. Ram Trans Logistik SRL – primul proces din seria celor șase litigii
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


