Tribunalul Constanța a anunțat condamnarea în cazul unei asistente suspectate că ar fi primit mită pentru eliberarea unor certificate antiCOVID-19 false
Tribunalul Constanța a anunțat condamnarea în cazul unei asistente suspectate că ar fi primit mită pentru
235
Marime text

Tribunalul Constanța a anunțat marți, 10.03.2026, o decizie cu privire la acordul de recunoaștere a vinovăției pe care o asistentă l-a încheiat cu Direcția Naționale Anticorupție (DNA), după ce față de aceasta procurorii au pus în mișcare o acțiune penală, pentru mai multe capete de acuzare, respectiv constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită și fals informatic!
În cauză, este vorba despre Timofei (fostă Tănase) Pompilia, despre care procurorii DNA spun că împreună cu alte asistente medicale din cadrul Centrului de Vaccinare amenajat în incinta Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia, și alți inculpați, ar fi constituit un grup infracțional organizat care avea ca scop final eliberarea de certificate de vaccinare anti-Covid falsificate, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 250 și 400 de euro, persoanelor interesate.
Magistrații Tribunalului Constanța au admis în cursul zilei de marți, 10 martie anul curent, acordul de recunoaștere, cu indicativul 6285/118/2025, încheiat între DNA Suceava și inculpată. Astfel, conform soluției, Timofei Pompilia a primit o condamnare de 2 ani, 5 luni și 10 zile de închisoare cu suspendare, sub termen de supraveghere de termen de supraveghere 2 ani și 6 luni.
Totodată, instanța a stabilit ca inculpata să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pentru o perioadă de 60 de zile și i-a confiscat suma de 13.600 de lei.
MINUTA
Soluția pe scurt: În baza art. 485 alin.1 lit. a din Codul de Procedură Penală, admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 24.11.2025 între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA – ST Suceava și inculpata Timofei Pompilia, fostă Tănase în dosarul penal nr. 24/P/2021.
1. În temeiul art. art. 367 alin. 1 şi 3 Cod penal, cu aplic. art. 480 alin. 4 din C.p.p. condamnă inculpata Timofei Pompilia, fostă Tănase la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „constituirea unui grup infracțional organizat”, în modalitatea „inițiere și constituire”; În baza art. 367 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 67 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatei Timofei Pompilia, fostă Tănase, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe o perioadă de 3 (trei) ani, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, în conformitate cu prev. art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal; În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatei Timofei Pompilia, fostă Tănase, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte func?ii publice ?i de a ocupa o func?ie care implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 alin. 1 lit. a ?i b Cod penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform prevederilor art. 65 alin. 3 Cod penal;
2. În temeiul art. 289 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 6 din Legea 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 480 alin. 4 din C.p.p. condamnă inculpata Timofei Pompilia, fostă Tănase la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „luare de mită”;
În baza art. 289 alin. 1 Cod penal, teza finală, cu referire la art. 66 alin. 1 lit. g și art. 67 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatei Timofei Pompilia, fostă Tănase, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe o perioadă de 3 (trei) ani, a activității de asistent medical în cadrul oricărui Centru de vaccinare, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în conformitate cu prev. art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal;
În baza art. 65 alin. 1 Cod pen., interzice inculpatei Timofei Pompilia, fostă Tănase, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea activității de asistent medical în cadrul oricărui Centru de vaccinare, prev. de art. art. 289 alin. 1 Cod penal, teza finală, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform prevederilor art. 65 alin. 3 Cod penal;
3. În temeiul art. 325 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 480 alin. 4 din C.p.p. condamnă inculpata Timofei Pompilia, fostă Tănase la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „fals informatic”;
În baza prev. art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică inculpatei Timofei Pompilia, fostă Tănase, pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare, la care adăugă un spor de 5 (cinci) luni și 10 (zece) zile închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte două pedepse aplicate, urmând să i se aplice pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani, 5 (cinci) luni și 10 (zece) zile închisoare;
În baza art. 487 lit. a raportat la art. 404 alin. 4 lit. a Cod proc. pen., deduce din durata pedepsei aplicate inculpatei Timofei Pompilia, fostă Tănase, durata reținerii de 24 de ore, de la data 22.12.2021 până la data de 23.12.2021 și arestului preventiv de la data de 22.12.2021 până la data de 21.03.2022. În baza art. 45 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatei Timofei Pompilia, fostă Tănase, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe o perioadă de 3 (trei) ani, a activității de asistent medical în cadrul oricărui Centru de vaccinare, precum și a drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în conformitate cu prev. art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal;
În baza art. 45 alin. 5 Cod penal, interzice inculpatei Timofei Pompilia, fostă Tănase, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea activității de asistent medical în cadrul oricărui Centru de vaccinare, precum și a drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform prevederilor art. 45 alin. 5 Cod penal;
În baza prev. art. 91 alin.1 lit. a – d Cod penal, suspendă executării pedepsei de 2 (doi) ani, 5 (cinci) luni și 10 (zece) zile închisoare, sub supraveghere;
În baza art. 92 alin. 1 – 2 Cod penal, stabilește termen de supraveghere 2 (doi) ani și 6 (șase) luni şi se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 404 alin. 2 Cod proc. pen., cu referire la art. 92 alin. 3 raportat la art. 93 alin. 1 lit. a – e Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, obligă inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să anun?e schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza cu art. 92 alin. 3 raportat la art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, obligă inculpata să urmeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Constanța sau organizat în colaborare cu instituţii de pe raza municipiului Constanța, jud. Constanța;
În baza art. 404 alin. 2 Cod proc. pen. cu referire la art. 92 alin. 3 raportat la art. 93 alin. 3 Cod penal, obligă inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Municipiului Mangalia, jud. Constanța, sau Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă – punct de lucru Mangalia, jud. Constanța.
În baza art. 96 Cod penal și respectiv 97 Cod penal, atenționează inculpata cu privire la condițiile și cazurile de revocare, respectiv de anulare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei;
În baza prev. art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatei să aibă o conduită în afara ilicitului penal, întrucât, în cazul comiterii de infracţiuni, suspendarea executării pedepsei se revocă şi se dispune executarea acesteia în conformitate cu prev. art. 96 alin. 4 şi 5 Cod penal. Atenţionează inculpata că, în cazul în care nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce-i revin pe durata termenului de supraveghere, se va revoca suspendarea executării pedepsei şi se va dispune executarea acesteia, în conformitate cu prev. art. 96 alin. 1 Cod penal. În baza dispozițiilor art. 94 alin. 2 Cod penal supravegherea executării obligațiilor se efectuează de către Serviciul de Probațiune Constanța.
În baza art. 289 alin 3 Cod penal, confiscă de la inculpata Timofei Pompilia, fostă Tănase, suma de 13.600 de lei ca obiect al infracțiunii de „luare de mită”;
În baza art. 485 alin. 4 raportat la art. 398 cu referire la art. 274 Cod proc. pen., obligă inculpata Timofei Pompilia, fostă Tănase, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 7.500 lei (din care 5000 lei cheltuieli aferente urmăririi penale și 2500 lei reprezentând cheltuieli de judecată în faza judecă?ii) În baza art. 487 alin. 1 raportat la art. 404 alin. 4 lit. c Cod proc. pen., menține măsura asigurătorie, instituită prin ordonanța nr. 24/P/2021 din data de 04.02.2022 a Direcției Naționale Anticorupție-Serviciul Teritorial Suceava, asupra sumei de 9.000 (nouă mii) lei, care a fost menținută prin Ordonanțele din data de 15.07.2022, 31.01.2023, 05.07.2023, 21.02.2024, 19.08.2024, 17.02.2025 și 14.08.2025, în vederea confiscării speciale și pentru garantarea acoperirii cheltuielilor judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunțată, prin punerea hotărârii la dispoziția părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței astăzi, 10.03.2026.
Document: Hotarâre 169/2026 10.03.2026
Amintim că dosarul este instrumentat de procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Anticorupție Suceava.
Anunțul DNA
Iată ce spuneau atunci anchetatorii:
„În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
Cauza are ca obiect investigarea modalității în care peste 100 de persoane majoritatea din județele Suceava și Constanța ar fi obținut certificatul digital european Covid fără să se fi vaccinat.
Concret, la sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie 2021, inculpatele Timofei Pompilia, Berge Henriette – Raluca, asistente medicale din cadrul Centrului de Vaccinare amenajat în incinta Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia, și ceilalți inculpați, ar fi constituit un grup infracțional organizat care avea ca scop final eliberarea de certificate de vaccinare anti - Covid falsificate, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 250 și 400 de euro, persoanelor interesate.
Ulterior la acest grup ar fi aderat mai multe persoane, intermediari de încredere (rude, prieteni etc.), care s-au specializat în racolarea de persoane dornice să obțină astfel de certificate falsificate de vaccinare, la rândul lor percepând comisioane cuprinse între 100 și 250 de euro, în funcție de starea materială a clienților.
Un aspect important la stabilirea „tarifului” era acela al prezenței persoanei la centrul de vaccinare. Astfel, în cazul persoanelor dispuse să se deplaseze la Mangalia, tariful cerut de intermediar era de 500 de lei, iar în cazul celorlalte, care nu doreau să se prezinte la centrul de vaccinare, tariful era de 700 de lei și era perceput pe loc.
Mecanismul de comitere a faptelor era unul complex, după racolarea persoanelor dispuse să obțină certificatul respectiv și primirea banilor, membrii grupului care își desfășurau activitatea în cadrul Centrului de vaccinare ce funcționează în incinta Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia ar fi efectuat acte specifice în vedere implementării datelor nereale în Registrul Electronic Național de Vaccinări.
Legătura dintre membrii grupului ar fi fost asigurată de inculpata Vlădoi Elena Daniela care primea comisioanele amintite mai sus și remitea parte din ele celor două asistente. Pentru a ascunde adevărata proveniență a banilor, intermediarii ar fi remis banii inculpatei Vlădoi Elena Daniela fie prin transfer bancar, din conturile unor rude sau prieteni, fie în numerar.
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 21 decembrie 2021 la cele două instituții publice de pe raza municipiului Mangalia și la cele 50 de locuințe ale persoanelor fizice de pe raza județelor Suceava și Constanța au fost ridicate printre altele, sumele de 192.000 lei și 80.000 euro.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 22 decembrie 2021, dosarul penal urmează să fie înaintat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019“.
PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Dosarul vaccinărilor false, la Mangalia! Mișcare surpriză la DNA
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


