Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:42 01 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Termen nou în procesul dintre Prefectul Județului Constanța și CL Negru Vodă privind vinderea unui teren

ro

01 Dec, 2025 10:57 108 Marime text
Foto cu rol ilustrativ. Sursă foto: Pexels

Magistrații din cadrul Tribunalului Constanța au stabilit un nou termen în procesul în care Prefectul Județului Constanța contestă în instanță hotărârea nr. 31/20.05.2025, luată de Consiliul Local al Orașului Negru Vodă, referitoare la vânzarea, prin licitație publică, a unui teren, care aparține domeniului privat al orașului Negru Vodă.
 
Termenul stabilit este data de 12 decembrie 2025.
 
La Tribunalul Constanța a fost înregistrat, la data de 17 iulie 2025, dosarul cu numărul 3555/118/2025, care are ca obiect „acţiune prefect – tutelă administrativă Hotărârea nr.31/20.05.2025”.

Portalul Instanțelor de Judecată
 

Prefectul Județului Constanța are calitatea de reclamant, iar Consiliul Local al Orașului Negru Vodă de pârât.
 
În prezent, dosarul se află în faza de fond.
 
La ce se referă mai exact obiectul dosarului?

 
Pe scurt, Consiliul Local al Orașului Negru Vodă, întrunit în ședintă ordinară la data de 20.05.2025, a hotărât aprobarea vânzării, prin licitație publică, a lotului 2 de teren situat în orașul Negru Vodă, zona Vamă. Terenul aparține domeniului privat al orașului Negru Vodă, județul Constanța.
 
Potrivit documentelor, preţul de pornire a licitaţiei era de 9.195 lei, valoare fără TVA.
 
De asemenea, a fost aprobată documentația de atribuire privind vânzarea, prin licitație publică, a bunului identificat la art.1, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.
 
Totodată, primarul orașului Negru Vodă a fost împuternicit în vederea semnării actului notarial de vânzare cumpărare a bunului imobil teren.
 

Comisia pentru analizarea ofertelor depuse în vederea vanzarii prin licitație publică a suprafeței de teren de 160 mp aflată  în domeniul privat în oraș Negru Vodă, zonă Vamă, lot propus 2, județ Constanța, a avut următoarea componență: Președinte - Adrian Penea - viceprimar, Membrii: Viorica Stănoiu - consilier superior, Marinela Medeleanu - consilier superior, reprezentant Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța; Daniela Giorgiana Avădanei - consilier achiziții publice.
 
Astfel, prin prezentul dosar, Prefectul Județului Constanța contestă întreaga hotărâre prin care s-a aprobat vânzarea, prin licitație publică, a lotului 2 de teren din Negru Vodă, zona Vamă.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Citește și:
Decizia Consiliului Local al Orașului Negru Vodă de a vinde un teren, frânată în instanță
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii