Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:03 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Surpriză în trafic la Constanța! Șofer depistat pozitiv la amfetamină

ro

10 Mar, 2023 11:09 1471 Marime text


La data de 9 spre 10 martie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier și al formațiunilor rutiere, împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog, au desfășurat o acțiune pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane care au consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive.

Acțiunea s-a desfășurat pe DN2A și DN39, în municipiile Constanța, Mangalia, Medgidia și în orașul Cernavodă, pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea accidentelor de circulație.

În urma activităților efectuate, polițiștii au aplicat 61 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de peste 30.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute 9 permise de conducere, dintre care 5 pentru consum de alcool, 1 pentru conducere agresivă, 1 pentru neacordare de prioritate, iar restul pentru alte abateri.

Totodată, au fost constatate 2 infracțiuni la regimul circulației rutiere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

 Exemplu: La data de 10 martie a.c., în jurul orei 00.15, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe strada Negru Vodă din municipiul Constanța, fiind sub influența substanțelor psihoactive.

Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la amfetamină, fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism.

La acțiune au participat și reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog, care au prezentat conducătorilor auto un chestionar în vederea realizării unui studiu privind consumul de droguri în rândul șoferilor.

Foto cu rol ilustrativ

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii