Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:59 16 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri România Un bărbat suspectat că ar fi încercat să mituiască un echipaj de poliție, după ce ar fi fost prins la volan băut și fără permis, plasat sub control judiciar

ro

16 Jun, 2025 14:00 267 Marime text


La data de 13.06.2025 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a dispus măsura controlului judiciar față de 1 inculpat , cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită,  conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
În fapt,  în data de 12.06.2025, în jurul orei 09.12, inculpatul AAN a fost oprit în trafic pe DN 7, în localitatea Lipova, de un echipaj de poliție din cadrul Poliției Orașului Lipova, întrucât acesta a condus autorismul Opel,  cu viteza de 65 km/h pe un sector de drum unde limita maximă de viteză admisă este de 50 de km/h.
 
După controlul documentelor personale și ale autoturismului, lui AAN i s-a solicitat să sufle în aparatul alcool test, fiind supus totodată unui control cu aparatul drugtest.
 
Inculpatul a fost testat cu aparatul DrugTest, seria ARSH 0057, la poziția 16, rezultatul fiind pozitiv . Acesta a fost condus la Spitalul Orășenesc Lipova în vederea recoltării de probe biologice in scopul stabilirii substanțelor psihoactive consumate.
 
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că inculpatul AAN nu este posesor de permis de conducere.
 
Având în vedere că rezultatul drugtest a ieșit pozitiv  și în bazele de date ale Poliției Române inculpatul figurează fără dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, acesta a fost condus la sediul Poliției Orașului Lipova.
 
După ce i s-a adus la cunoștință faptul că se va începe urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, inculpatul i-a promis iniţial suma de 400 de euro, apoi suma de 600 de euro agentului-șef adjunct de poliție CG, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pentru a nu-i întocmi dosar penal inculpatului AAN.

 
Facem precizarea că  luarea măsurii controlului judiciar reprezintă o etapă a procesului penale și  nu  este de natură a înfrânge principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:
Litigiu de muncă, judecat la Curtea de Apel Constanța! Un cetățean așteaptă decizia magistraților cu privire la drepturile salariale solicitate de la GSP Offshore
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii