Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:07 09 09 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri România Primarul municipiului Reghin, trimis în judecată într-un dosar de abuz în serviciu

ro

09 Sep, 2025 15:00 198 Marime text
Sursa foto: Pixabay




Primarul municipiului Reghin, Mark Endre Dezso, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat că ar fi semnat și aprobat ilegal încheierea unui contract de asistență juridică între primărie și un avocat, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, marți, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Târgu Mureș au dispus trimiterea în judecată a lui Mark Endre Dezso, la data faptelor primar al municipiului Reghin, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul.

În același dosar, în fața judecătorilor va ajunge și Hajdal-Ioana Zidar (fostă Tinca), la data faptei inspector în cadrul Serviciului contabilitate, buget, casierie din aparatul de specialitate al Primăriei Municipiului Reghin, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul.

Procurorii anticorupție notează în rechizitoriu că, în perioada 1 martie - 20 mai 2021, în calitate de primar și ordonator principal de credite al municipiului Reghin, Mark Endre Dezso ar fi semnat și aprobat, în mod nelegal, un contract de asistență juridică în valoare de 6.000 lei, încheiat între primărie și un avocat, în vederea reprezentării primăriei într-un dosar de contencios administrativ, iar ulterior, cu sprijinul inculpatei Hajnal-Ioana Zidar, ar fi dispus plata aferentă acelui contract.

Rechizitoriul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Mureș cu propunerea de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.



Citește și
Fost primar al municipiului Reghin, județul Mureș, trimis în judecată de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii