Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:57 24 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri România Femeia care și-a lăsat copilul de 2 ani să moară de foame a fost reținută

ro

24 Jun, 2026 13:30 174 Marime text
Foto ilustrativă            Sursa: Pexels
În data de ieri,  23 iunie 2026 un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea unei inculpate cercetate pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor asupra unui membru de familie.

Potrivit comunicatului Parchetulului de pe lângă Curtea De Apel  Galaţi:

”S-a constatat că, în perioada ianuarie 2026 – 10 iunie 2026, prin neasigurarea unei alimentaţii corespunzătoare şi prin neprezentarea pentru efectuarea unor investigaţii medicale necesare, inculpata a cauzat, la data de 10.06.2026, decesul fiului său, în vârstă de 2 ani şi 9 luni; a două infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului, constând în aceea că, în perioada ianuarie 2026 – 10.06.2026, inculpata, prin privarea de hrană şi asistenţă medicală, precum şi prin neasigurarea unor condiţii corespunzătoare de locuit a pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică şi intelectuală a celorlaţi doi copii minori în vârstă de 4 ani şi 10 luni şi de 2 ani şi 9 luni”.

Drept urmare, la data de ieri, 24 iunie 2026, prin referat, s-a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi arestarea preventivă a inculpatei pentru o perioadă de 30 de zile.

În cauză, actele de urmărire penală au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor/agenţilor de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi – Serviciul de Investigaţii Criminale.

Precizăm că aceste activităţi nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea. 

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Știrea inițială

Reamintim că la data de  10 iunie 2026, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au intervenit la o locuință din municipiu, în urma unei sesizări privind imposibilitatea contactării unei femei, potrivit IPJ Galați.
 
În interiorul imobilului a fost identificat un minor, de 2 ani, decedat.


De asemenea, în locuință se aflau mama acestuia, de 22 de ani, precum și ceilalți doi copii ai familiei, de 2 și 5 ani.
 
Femeia și cei doi minori au fost transportați la unități medicale pentru evaluare și îngrijiri de specialitate. 
 
La fața locului s-a deplasat și un medic legist, urmând ca trupul minorului decedat să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
IPJ Galați Un minor de 2 ani găsit decedat în locuința în care se aflau mama, dar și ceilalți doi copii ai familiei

Ti-a placut articolul?

Comentarii