Societate din Ilfov, cu datorii la ANAF, nu este de acord cu o amendă primită de la ANPC. Dosarul, trimis spre soluționare la Tribunalul Constanța
Societate din Ilfov, cu datorii la ANAF, nu este de acord cu o amendă primită de la ANPC. Dosarul, trimis spre
09 Sep, 2025 15:02
ZIUA de Constanta
185
Marime text



Societatea Gama Regalli Profesional SRL din Ilfov, cu datorii la ANAF, contestă în instanță o amendă primită de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), pe motiv că, pe fondul unor probleme medicale, reprezentantul legal al societății nu s-a putut prezenta la sediul CJPC Constanța, în timp util, pentru a se cerceta aspectele sesizate de intimatul din prezentul litigiu.
Pe rolul Tribunalului Constanța a fost înregistrat, la data de 8 septembrie 2025, dosarul cu numărul 17668/212/2024, care are ca obiect anulare proces verbal de contravenţie ANPC 1200293. Actualmente, dosarul se află în faza de apel, iar instanța judecătoarescă nu a stabilit un termen viitor de judecată.
În acest litigiu, Gama Regalli Profesional SRL are calitatea de întimat petent, iar Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Est este apelant intimat.
Inițial, dosarul a fost înregistrat la Judecătoaria Constanța, acolo unde, în ultima ședință de judecată care a avut loc data de 23 mai 2025, instanța a dat câștig de cauză societății Gama Regalli Profesional SRL.
„Solutia pe scurt: Admite plângerea contravenţională formulată de petenta *** în contradictoriu cu intimatul ***. Anulează procesul-verbal de contravenţie seria *** nr. *** din data de 30.04.2024, exonerând petenta de la sancţiunea aplicată prin acesta. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 23.05.2025.
Document: 6956/2025 23.05.2025”, se arată pe Portalului Instanțelor de Judecată.
Potrivit Portalului de Jursprudență Rejust, subiectul litigiului îl constituie anularea procesului-verbal de contravenție din data de 30 aprilie 2024. Mai precis, Gama Regalli Profesional SRL solicită înlocuirea amenzii primite, în valoare de 10.000 de lei, de la ANPC cu avertismentul.
„Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.06.2024, sub nr. #####/212/2024, petenta #### Regalli Profesional SRL în contradictoriu cu intimatul Comisariatul Regional pentru Protectia Consumatorilor Regiunea Sud Est a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție ##### #### ### ####### din data de 30.04.2024; în subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
În motivare, s-a susținut că procesul-verbal de contravenţie a fost întocmit că urmare a neprezentării reprezentantului legal al societăţii, în persoana domnului administrator ###### ### #######, în datele de 19.04.2024 şi respectiv 29.04.2024 la sediul C.J.P.C. Constanța pentru a se cerceta aspectele sesizate prin petiţia înregistrată sub nr. 2322 din 17.03.2024 la CJPC Constanța, sesizare formulată de către #######”, se arată în MINUTA.
Despre Gama Regalli Profesional SRL (2020)
Firma are sediul social în județul Ilfov, strada Gura Humorului nr. 4, Căciulați și se ocupă cu lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. Asociatul unic și administratorul societății este Radu Alexandru Vicențiu Marian.
Cifra de afaceri declarată de Gama Regalli Profesional SRL, pentru anul 2024, a fost de 2.444.034 lei, un profit de 1.517.249 lei, datorii de 333.274 lei și 4 angajați.
Potrivit termene.ro, SRL-ul, cu datorii la ANAF, a încheiat, până în prezent, 4 contracte, prin procedura de negociere directă, cu Spitalul Municipal Mangalia, pentru lucrăi de hidroizolare.
PRECIZĂRI:Firma are sediul social în județul Ilfov, strada Gura Humorului nr. 4, Căciulați și se ocupă cu lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. Asociatul unic și administratorul societății este Radu Alexandru Vicențiu Marian.
Cifra de afaceri declarată de Gama Regalli Profesional SRL, pentru anul 2024, a fost de 2.444.034 lei, un profit de 1.517.249 lei, datorii de 333.274 lei și 4 angajați.
Potrivit termene.ro, SRL-ul, cu datorii la ANAF, a încheiat, până în prezent, 4 contracte, prin procedura de negociere directă, cu Spitalul Municipal Mangalia, pentru lucrăi de hidroizolare.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
Citește și:
Șeful CJPC Constanța, Horia Constantinescu, deschide un nou proces împotriva ANPC
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii