Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:58 03 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scandalul mobilierului școlar Primăria Constanța, dată în judecată pentru achiziții după o decizie CNSC

ro

03 Oct, 2025 14:21 163 Marime text
sursa foto: Freepick.com
Curtea de Apel Constanța
a înregistrat pe 2 octombrie 2025 un nou dosar în cadrul Secției de Contencios Administrativ și Fiscal, având ca obiect un litigiu privind achizițiile publice. Dosarul, cu numărul unic 540/36/2025, vizează o contestație împotriva unei decizii a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).



Miza conflictului este plângerea depusă de firma Ovo Design Furniture Group SRL împotriva Deciziei CNSC nr.2715/C1/2937,2949, iar în centrul disputei se află Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța (Primăria).
 
Părțile implicate și obiectul litigiului

Acest caz reunește patru părți esențiale, indicând o complexitate ridicată a procedurii de achiziție vizate: reclamant este Ovo Design Furniture Group SRL, firma care a inițiat acțiunea în justiție este nemulțumită de soluția dată de CNSC.

Pârât estre Unitatea Administrativ Teritoriala Municipiul Constanța- Autoritatea contractantă a cărei procedură de achiziție este contestată.

Pârâți sunt și Safesteel SRL și Socub SRL.


Litigiul, încadrat la obiectul "Plângere - Decizia CNSC", arată că procedura de achiziție publică a fost inițial contestată la Consiliu. După soluționarea contestației, rezultatul nu a mulțumit Ovo Design Furniture Group SRL, care a ales să își caute dreptatea în instanță.

 
Prima ședință stabilită

Dosarul se află în prezent în stadiul de fond la Curtea de Apel Constanța. Instanța a stabilit și data ședinței de judecată, care este programată pentru data de 30 octombrie 2025, cu începere de la ora 10:00, în fața Completului C1 FAP.  

Prin contestația nr. 183/31.07.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 52529/01.08.2025, care face obiectul dosarului nr. 2937/2025, formulată de Socub SRL, cu sediul în localitatea Hanu Conachi, comuna Fundeni, str. Andrei Mureșanu, nr. 15, județul Galați, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 162091/21.07.2025 și a raportului procedurii nr. 162082/21.07.2025 pentru lotul 1, emise de către autoritatea contractantă emisă de către Municipiul Constanța, în calitate de autoritate contractantă în cadrul procedurii de licitație deschisă online, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „Achiziția de mobilier aferent proiectului: Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din municipiul Constanța”, cod CPV: 39160000-1, s-a solicitat:


- Anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 162091/21.07.2025 și a raportului procedurii nr. 162082/21.07.2025 pentru lotul 1, în partea ce vizează oferta depusă de Safesteel SRL;

- obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei declarate câștigătoare pentru lotul 1, de la etapa analizării propunerilor tehnice – acordarea punctajului;

 - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Pagina 1 din 3 Prin contestația nr. 242/01.08.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 52615/01.08.2025, care face obiectul dosarului nr. 2946/2025, formulată de Ovo Design Furniture Group SRL, cu sediul în Chitila, Șos. Banatului, nr. 1, județul Ilfov, reprezentată prin administrator, împotriva rezultatului procedurii pentru loturile 1, 3, 4, s-a solicitat:

- Anularea adreselor privind rezultatului procedurii pentru loturile 1, 3, 4;

- Anularea raportului procedurii nr. 162082/21.07.2025, în partea ce privește oferta Ovo Design Furniture Group SRL pentru loturile 1,3,4;

- anularea deciziei autorității contractante privind declararea ofertelor depuse pentru loturile 1, 3 și 4, ca fiind neconforme și inacceptabile;
 
- obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor depuse de Ovo Design Furniture Group SRL. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 56705/18.08.2025, Safesteel SRL, cu sediul în Suceava, județul Suceava, B-dul Sofia Vicoveanca, nr. 117, reprezentată prin administrator și convențional prin SCA Ștefănescu Slevoacă și Asociații, formulează cerere de intervenție, în dosarul nr. 2937/2025, solicitând admiterea cererii de intervenție și respingerea contestației formulate de Socub SRL; acordarea cheltuielilor ocazionate cu prezentul demers.

Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 56703/18.08.2025, Safesteel SRL, cu datele de identificare mai sus menționate, formulează cerere de intervenție, în dosarul nr. 2946/2025, solicitând, admiterea cererii de intervenție și respingerea contestației formulate de Ovo Design Furniture Group SRL; acordarea cheltuielilor ocazionate cu prezentul demers. Conform prevederilor art. 17 alin. (2)
 
Decizia CNSC
 
CNSC a admis contestația formulată de Socub SRL în contradictoriu cu Municipiul Constanța și respinge, ca nefondată, cererea de intervenție formulată de Safesteel SRL în dosarul nr. 2946/2025.Deasemenea, Respinge, ca nefondată, contestația formulată de OVO Design Furniture Group SRL în cadrul loturilor 1, 3 și 4 în contradictoriu cu autoritatea contractantă Municipiul Constanța, iar, pe cale de consecință, admite cererea de intervenție formulată de Safesteel SRL în dosarul nr. 2946/2025.
 

Admite contestația formulată de Socub SRL în contradictoriu cu Municipiul Constanța, anulează raportul procedurii de atribuire aferent lotului 1 și actele subsecvente în partea ce vizează ofertantul Safesteel SRL și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei desemnate câștigătoare în cadrul lotului 1, conform documentației de atribuire, și a considerentelor din prezenta decizie, în termen de 10 zile de la comunicare. Pe cale de consecință, respinge, ca nefondată, cererea de intervenție formulată de Safesteel SRL în dosarul nr. 2946/2025. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de OVO Design Furniture Group SRL în cadrul loturilor 1, 3 și 4 în contradictoriu cu autoritatea contractantă Municipiul Constanța, iar, pe cale de consecință, admite cererea de intervenție formulată de Safesteel SRL în dosarul nr. 2946/2025. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.- se arată în decizia CNSC.



Despre Ovo Design Furniture Group SRL
 

Firma Ovo Design Furniture Group SRL din orașul Chitila, a fost înființată la data de 16.01.1995 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 3100 - Fabricarea de mobilă.

Cifra de afaceri Ovo Design Furniture Group SRL a fost de 56.114,583 lei în anul 2024, cu un profit de 1.682.877 lei.

Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 1,72%.

Ovo Design Furniture Group SRL a raportat un număr de 197 angajați în anul 2024.

Acționar este Iforas Limited și asociat este Cinca Nicolae.

Administrator este Danielopol Panait-Niky. Cinca Nicolae este asociat unic la Moara Cu Noroc Gogosari SRL. Danielopol Panait-Niky este administrator la Mobest SA.

Potrivit licitatiapublica.ro, firma Ovo Design Furniture Group SRL și-a adjudecat 2 contracte prin licitații publice și 389 contracte prin achiziții directe, dintre care la 29 la nivelul județului Constanța, toate cu Ministerul Apărării - U.M. 02192

Printre autoritățile contractante se numără Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnică București, Universitatea de Științe Agronomice și Medicina Veterinară din București, Ministerul Apărării - U.M. 02192, Serviciul de Informații Externe, etc..
 
 
 

Despre Safesteel SRL

Firma Safesteel SRL din Suceava, a fost înființată la data de 01.03.2013 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 4120 - Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.

Cifra de afaceri Safesteel SRL a fost de 50.235.072 lei în anul 2024, cu un profit de 1.600.977lei.

Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 1,93%.

Safesteel SRL a raportat un număr de 127 angajați în anul 2024.

Potrivit licitatiapublica.ro, firma și-a adjudecat două contracte prin cumpărări directe la nivelul județului Constanța, autoritate contractantă fiind Primăria Constanța,ambele vizând Școala nr.30 Gheorghe Țițeica.



Asociați și administrator sunt Ginga Anca și Lupu Loredana.

Ginga Anca este asociat și administrator la  Wood Store Industry SRL.
 
Lupu Loredana este asociat și administrator la Wood Store Industry SRL și  Laborator Artizanal Patiser SRL,ambele din Suceava.
 
 

 Despre Socub SRL

Firma Socub SRL din Hanu Conachi, a fost înființată la data de 20.01.2006 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 3100 - Fabricarea de mobilă.

Cifra de afaceri Socub SRL a fost de 78.984.898 lei în anul 2024, cu un profit de 28.860.646 lei.

Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 411,96%.

Socub SRL a raportat un număr de 45 angajați în anul 2024.

Asociat unic și administrator este Buca Costel.

Acesta este asociat și administrator la Gelama Furniture SRL, Sogood Furniture SRL și administrator la Fabrica De Accesorii Metalice Fam SA, toate din Galați.

Potrivit licitatiapublica.ro, firma și-a adjudecat un număr de 43 de contracte prin achiziții directe, dintre care două la nivelul județului Constanța.
 
Printre autoritățile contractante se numără Școala Gimnazială Spiru Haret Medgidia, Municipiul Caracal, Comuna Rapoltu Mare, Centrul Școlar Pentru Educație Incluzivă Maicanesti,etc..



PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.





Citește și:

Școli, licee și grădinițe din Constanța, dotate cu mobilier în valoare de 2,8 milioane de lei. Lista completă a unităților de învățământ beneficiare (DOCUMENTE)

Cumpărări directe ConstanțaȘcoala Gimnazială „Spirut Haret“ Medgidia, achiziție de 140.000 de lei de la o firmă din Hanu Conachi (GALERIE FOTO)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii