Scandal în familie, dezbătut în instanță Un bărbat acuzat că și-a amenințat cu moartea fosta soacră, iar apoi i-ar fi distrus mașina, a cerut să iasă din arest la Curtea de Apel Constanța!
Scandal în familie, dezbătut în instanță: Un bărbat acuzat că și-a amenințat cu moartea fosta soacră,


Cazul unui bărbat suspectat că terorizează o familie din Constanța ajunge în atenția Curții de Apel Constanța, după ce acesta a contestat o pedeapsă de 6 ani de închisoare, în regim de detenție, primită de la Judecătoria Constanța.
Anchetatorii spun că bărbatul ar fi mers la casa fostei sale soacre, ar fi făcut scandal, solicitând să-și vadă fiul, iar apoi s-ar fi urcat în mașină și ar fi avariat autoturismul staționat al femeii, provocându-i daune de mii de lei. Ulterior, spun oamenii legii, acesta ar fi încălcat obligaţia de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere, dispusă printr-un ordin de protecţie, pronunţat de Judecătoria Constanţa, ca mai apoi să distrugă brățara electronică de supraveghere, ce i-a fost aplicată pe încheietura piciorului drept. Oamenii legii au constata și că acesta ar fi încălcat, din nou, măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Constanța, prin care i-a fost instituită obligația de a purta permanent un dispozitiv electronic de monitorizare, prin faptul că nu a alimentat cu energie electrică dispozitivele electronice de supraveghere.
Ținând cont de aceste aspecte, în decembrie 2024, Judecătoria Constanța l-a condamnat pe R.A. la pedeapsa de 6 ani de închisoare, în regim de detenție.
Hotărârea a fost atacată cu apel de inculpat, iar instanța abilitată să ia o decizie definitivă în acest sens este Curtea de Apel Constanța, care a amânat cauza până la finalul acestei luni.

Între timp, până la anunțarea unei sentințe definitive, inculpatul a cerut instanței să-i fie înlocuită mpsura arestării preventive cu o măsură mai blândă, însă marți, 02.09.2025, Curtea de Apel i-a respins cererea.
MINUTA
Soluția pe scurt: În baza art. 242 cod procedură penală, respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o măsură preventivă mai ușoară, formulată de inculpatul R A, în prezent deținut în cadrul Penitenciarului Poarta Albă, trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârșirea, în concurs real şi în recidivă, a infracțiunilor de distrugere, prev. de art. 253 alin. 1 Cod penal, încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 38 alin. 1, 4 și 5 lit. a și b și dispuse prin ordinul de protecție, prev. ?i ped. art. 47 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, distrugere, prev. de art. 253 alin. 21 Cod penal şi încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 38 alin. 1, 4 și 5 lit. a și b și dispuse prin ordinul de protecție, prev. și ped. art. 47 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 şi 41 alin. 1 Cod penal. În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă inculpatul R A la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 02.09.2025.
Document: 02.09.2025
Ce acuzații revin în sarcina inculpatului
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța emis la data de 09.04.2024 în dosarul de urmărire penală nr. 1550/xxx/P/2024 a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul R.A., cercetat pentru săvârşirea, în concurs real şi în recidivă, a infracțiunilor de distrugere, prev. de art. 253 alin. 1 C.p., încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 38 alin. 1, 4 și 5 lit. a și b și dispuse prin ordinul de protecție, prev. și ped. art. 47 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, distrugere, prev. de art. 253 alin. 21 Cod penal şi încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 38 alin. 1, 4 și 5 lit. a și b și dispuse prin ordinul de protecție, prev. și ped. art. 47 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 şi 41 alin. 1 C.p.
În actul de sesizare s-a reținut, în esență, în sarcina inculpatului că:
- la data de 12.02.2024, în jurul orei 17:00, în timp ce se afla la volanul autovehiculul marca (...) cu nr. cu nr. de înmatriculare (...), a efectuat o manevră de mers înapoi şi a lovit autoturismul marca Mercedes – Benz cu nr. (...), care se afla parcat în faţa imobilului situat pe (...), autovehicul ce aparţine persoanei vătămate (...), provocându-i avarii la aripa stanga – față și barei de protecție din față, cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 5000 lei;
- la data de 22.02.2024 a încălcat obligaţia de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere, dispusă prin ordinul de protecţie emis prin Sentinţa civilă din data de 15.02.2024, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. xxxx/212/2024, în sensul că a abandonat telefonul mobil PureTrack (...), parte componentă din dispozitiv electronic de supraveghere, pe pervazul dispeceratului Secției 3 Poliție Constanța;
- ȋn perioada 22.02.2024 – 08.03.2024, a distrus brățara electronică de supraveghere cu (...), ce i-a fost aplicată pe încheietura piciorului drept, în temeiul exercutării obligaţiei de a purta de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere, dispusă prin ordinul de protecţie emis prin Sentinţa civilă din data de 15.02.2024, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. xxxx/212/2024;
- la data de 19.03.2024,în jurul orei 14:50, a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Constanța în dosarul civil nr. xxxx/212/2024, prin care i-a fost instituită obligația de a purta permanent un dispozitiv electronic de monitorizare, prin faptul că nu a alimentat cu energie electrică dispozitivele electronice de supraveghere.
Soacra inculpatului, amenințată cu moartea
În cursul zilei de 12.02.2024, organele de poliție ale Secției 1 Poliție Constanța au fost sesizate prin plângere de către persoana vătămată (...), cu privire la faptul că în data de 12.02.2024, în jurul orei 17:00, în timp ce se afla la recepția vilei (...), de pe (...), l-a observat prin geamul ușii de acces în interiorul vilei pe fostul ginere R.A., coborând dintr-un autoturism și care se îndrepta către vilă.
Persoana vătămată a arătat că, având în acel moment suspiciunea că inculpatul ar provoca un scandal, s-a îndreptat spre ușa de acces în vilă și a încuiat-o, tocmai pentru a evita un conflict cu acesta, însă acesta, aflându-se în fața vilei, a început să-i adreseze persoanei vătămate injurii și cuvinte jignitoare, precum și amenințări cu acte de violență, amenințări cu moartea, amenințări cu incendierea locuinței și autoturismului.
Văzând că inculpatul nu se oprește din scandal, persoana vătămată a ieșit totuși din interiorul vilei și a încercat să-l liniștească, fără a reuși, refugiindu-se din nou în interiorul vilei, asigurând totodată ușa de acces, de teamă ca acesta ar încerca să pătrundă în interior.
După aproximativ 15 minute, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului şi a efectuat o manevră de mers înapoi, lovind autoturismul persoanei vătămate marca Mercedes – Benz cu, ce se afla parcat în fața vilei, provocându-i avarii la nivelul aripei stânga față și la bara de protecție față, cauzând un prejudiciu.
Ce a declarat inculpatul
Ȋn cursul cercetării judecătoreşti, la termenul de judecată din data de 16.10.2024, inculpatul a declarat că prima interdicţie am primit o cu 6 luni înainte de luna februarie, interdicţie chiar şi pentru fiul său, pe care nu ȋl mai văzuse de 2 ani, nu îşi explică pericolul pentru o persoană pe care nu o văzuse de 2 ani.
Interdicţia 2, acest dosar în care se află arestat, ştia ce urmează când va întreba de (...), 12.02.2022, a folosit echipament de filmare profesional, a filmat întâlnirile cu părţile vătămate, cu poliţiştii, în timpul anchetei, chiar şi întâlnirile cu poliţia, stradale, inclusiv cu poliţistul care foloseşte dovezi cu ameninţarea cu moartea, totul pentru a ȋl obliga să poarte brăţara.
Ce a declarat părtea civilă
Partea civilă a fost audiată ȋn cursul cercetării judecătoreşti, declarând că ȋi este frică de el, pentru că o ameninţă, de când s-a căsătorit cu fata ei, a fost mai mult arestat. O sună şi îi trimite poze cu el dezbrăcat, când era în libertate, a ameninţat-o şi pe ea, şi pe familia ei şi pe o verişoară, s-a dus la cabinetul medical al acesteia, unde a făcut scandal, la fel şi la şcoala copilului, ameninţă profesorii. A venit şi i-a lovit maşina intenţionat, nu a fost situaţia cum a prezentat o el, a dat cu spatele ca să intre în maşină, moment după care, ea a coborât şi la fel, a început să o înjure, să ţipe, să o ameninţe.
Sursa text: Rejust.ro
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Citește și
Scandal, amenințări și distrugeri în Constanța! Un bărbat acuzat că-și terorizează fosta soacră, a primit 6 ani de închisoare – Contestație la Curtea de Apel Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp