Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:02 27 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-au certat pe xeroxuri DRDP Constanţa, la judecată cu Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Cazul a ajuns la Curte

ro

20 Dec, 2019 00:00 742 Marime text

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa a dat în judecată Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară din oraş. Iar asta, după ce Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, prin DRDP Constanţa, ceruse mai multe documente de la Oficiul de Cadastru legate de un dosar de expropriere. Răspunsul primit de la OCPI şi pentru care reprezentanţii companiei s-au adresat instanţei prevederea, printre altele, faptul că documentele cerute sunt cuprinse în mai multe dosare, iar copiile xerox conform cu originalul se pot elibera după achitarea sumei de 25 de lei/dosar.
 
Judecătorii Curţii de Apel Constanţa au de dezlegat iţele unui litigiu birocratic izbucnit anul acesta între DRDP şi OCPI. Cazul a ajuns în atenţia Curţii de Apel după ce Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA prin DRDP Constanţa a pierdut procesul în primă instanţă, la Tribunal.
Potrivit documentelor puse la dispoziţie de Portalul Jurisprudenţei www.just.ro, documentele solicitate de CNAIR SA prin DRDP de la Oficiul de Cadastru vizau un cazul de expropriere.
 
În urma deciziilor instanţelor judecătoreşti, persoana expropriată fusese despăgubită cu peste 680.000 de lei pentru că ar fi fost lipsită de dreptul de folosinţă a terenului său pentru o perioadă mai lungă de timp. Cum sentinţa de despăgubire nu era definitivă, reprezentanţii CNAIR se pregăteau de recurs şi care aveau nevoie de documentaţia cadastrală aflată la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa.
 
În acest sens, reprezentanţii CNAIR s-au adresat instanţei şi le-au cerut judecătorilor să oblige OCPI să le răspundă solicitărilor în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
 

Documentele, trimise după achitarea taxei

 
Concret, în acest nou proces CNAIR – OCPI, prima instituţie s-a declarat nemulţumită de răspunsul primit de la cea de-a doua, după cum se arată în documentele citate. „De reţinut este şi faptul că OCPI Constanţa nu a răspuns în termenul legal solicitărilor şi, mai mult decât atât, răspunsul formulat a fost parţial, în sensul că răspunsul vizează practic doar solicitările din Adresa nr. (...), iar în privinţa solicitărilor din Adresa nr. (...) OCPI Constanţa nu a formulat răspuns“.
 
Mai mult, au spus cei de la CNAIR – DRDP Constanţa, cei de la OCPI le-ar fi răspuns doar parţial solicitărilor, în sensul acesta amintind faptul că Oficiul de Cadastru le-a menţionat în răspuns: „copiile se pot elibera, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 16/2019 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi instituţiile subordonate cod 20.7.5, tarif 25 lei/dosar“.
 

OCPI: nu s-a refuzat eliberarea copiilor

 
S-au mai plâns reprezentanţii CNAIR de faptul că „adresa de răspuns a OCPI Constanţa nr. (...) nu a fost însoţită şi de documentaţia menţionată în cuprinsul acesteia, acestea fiind puse la dispoziţie abia în data de 30.05.2019, după achitarea tarifului aferent şi ulterior depunerii unei noi solicitări“.
 

În replică, reprezentanţii Oficiului de Cadastru au afirmat că „petentei (n.r. - CNAIR - DRDP) nu i s-a refuzat eliberarea copiilor de pe înscrisurile solicitate prin răspunsul formulat, fiindu-i comunicată procedura de obţinere a acestora“, potrivit documentelor menţionate pe Portalul Jurisprudenţei. Mai mult, au spus cei de la Cadastru, „împrejurarea că petentul este nemulţumit nu constituie un refuz nejustificat de rezolvare a cererii“.
 
În urma analizării documentelor transmise la instanţă, judecătorii de la Tribunalul Constanţa au respins cererea CNAIR. Hotărârea a fost atacată în recurs, iar cazul a ajuns acum în atenţia Curţii de Apel Constanţa, unde urmează să se stabilească primul termen de judecată.
 
Citeşte şi:
 
De la cine va cumpăra DRDP Constanţa un motostivuitor (document)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii