Profesorul din comuna Dragomirești care a agresat sexual o elevă de 13 ani, pus sub control judiciar
Profesorul din comuna Dragomirești care a agresat sexual o elevă de 13 ani, pus sub control judiciar


Profesorul din comuna Dragomirești care a agresat sexual o elevă de 13 ani în timpul orelor de curs a primit măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, informează, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița, potrivit Agerpres.
„La data de 26 septembrie a.c., bărbatul de 59 de ani, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de agresiune sexuală asupra unui minor și reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, de polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Dragomirești, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, a fost prezentat magistraților. Față de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, precizează IPJ Dâmbovița.
Poliția a informat că la data de 23 septembrie bărbatul, în calitate de cadru didactic la o școală gimnazială din comuna Dragomirești, în timpul unei ore de curs, ar fi agresat sexual o minoră de 13 ani, elevă a acestuia, „prin aceea că ar fi tras-o de mână și ar fi sărutat-o pe gât, împotriva voinței sale”.
Citește și:
Profesorul de religie de la Liceul Energetic din Constanța, cercetat într-un dosar de pornografie infantilă, a fost arestat preventiv
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp