Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:51 04 12 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procesul privind Colecția Dinu și Sevasta Vintilă, repus pe rol. Ce se va discuta la următorul termen

ro

29 May, 2020 00:00 1477 Marime text
  • Judecătorii gălățeni au repus pe rol procesul privind Colecția Dinu și Sevasta Vintilă.
  • La termenul următor, instanța va verifica dacă a fost întocmită expertiza în cauză.
Soarta Colecției Dinu și Sevasta Vintilă, ce a stat la baza înființării Muzeului cu același nume din comuna constănțeană Topalu, va fi repusă în discuție la Curtea de Apel Galați, după ce procesul fusese suspendat în contextul stării de urgență. Judecătorii gălățeni au dispus reluarea procesul și au decis citarea părților pentru data de 3 iunie, la ora 13.00.
Înainte ca dosarul să fie suspendat, instanța urma să analizeze stadiul în care se află expertiza asupra operelor de artă ce compun colecția. Expertiza a fost dispusă de judecători încă din cursul anului trecut, când s-a dat un termen lung pentru realizarea acesteia, după desemnarea expertului, prin tragere la sorți.

Se cere revocarea donației


Așa cum menționam în edițiile anterioare, Colecţia de artă Dinu şi Sevasta Vintilă este subiectul unui proces aflat pe rolul instanțelor de mai mulți ani și în care Mario Vintilă cere instanţei revocarea donaţiei făcute de doctorul Gheorghe Vintilă Muzeului din Topalu, în anii 1960. Colecţia Dinu şi Sevasta Vintilă cuprinde peste 200 de opere de artă donate de doctorul Gheorghe Vintilă comunei Topalu şi reprezintă însăşi raţiunea de a exista a muzeului din localitate, ce poartă numele colecției.
Procesul dintre Mario Vintilă, pe de o parte, şi Muzeul de Artă Constanţa şi, respectiv, Muzeul Dinu şi Sevasta Vintilă din Topalu, de partea cealaltă, se judecă deja de ani buni, aflându-se, pe rând, pe rolul mai multor instanţe din judeţul Constanţa. După ce dosarul a fost trimis înapoi la rejudecare de cel puţin două ori, în cele din urmă, magistraţii Curţii Supreme a României au decis ca procesul să continue la Curtea de Apel Galaţi, în loc de Constanţa, dând astfel curs cererii de strămutate formulate de Mario Vintilă.

Expert din cadrul Muzeului Bucovinei


Expert în cauză a fost desemnat, prin tragere la sorți, Alexandrina Cuțui, expert restaurator pictură în cadrul Muzeului Bucovinei. În noiembrie 2019, s-a decis acordarea unui termen mai lung, respectiv pentru luna martie 2020, astfel încât să fie timp pentru realizarea expertizei. Totuși, la data de 4 martie, când era fixată înfățișarea, procesul a suferit o amânare, dat fiind că nu era întocmit raportul expertizei. Pe data de 6 mai, când fusese fixat noul termen, procesul a fost suspendat direct, din cauza stării de urgență existente la momentul respectiv în România, pe fondul epidemiei de Coronavirus.
În acest context, rămâne de văzut dacă, date fiind condițiile, expertiza a putut fi realizată și dacă raportul va fi transmis instanței până la termenul stabilit la data de 3 iunie.

Citește și:

13 februarie - ziua de care ar putea depinde soarta Colecţiei Dinu şi Sevasta Vintilă, a Muzeului din Topalu
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii