Procesul dintre Primarul Municipiului Constanța și Real Estate Concept SRL intră într-o nouă etapă
Procesul dintre Primarul Municipiului Constanța și Real Estate Concept SRL intră într-o nouă etapă
25 Jun, 2026 09:25
ZIUA de Constanta
202
Marime text
202
Marime text

Un litigiu administrativ se află pe rolul Tribunalului Constanța, unde societatea Real Estate Concept SRL a acționat în judecată instituția Primarului Municipiului Constanța. Dosarul, înregistrat sub numărul 5064/118/2025, are ca obiect o „obligație de a face”, reclamantul solicitând judecătorilor să oblige autoritatea locală la emiterea unui act administrativ.
Cazul este gestionat de Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța și se află în faza de fond.
Conform datelor din portalul instanțelor de judecată, dosarul a parcurs etapele de dezbateri, iar completul de judecată CA1 a stabilit inițial o perioadă de deliberare.
Pronunțarea sentinței, amânată succesiv
Instanța a finalizat cercetarea judecătorească la începutul acestei luni, însă deliberările au necesitat timp suplimentar:La termenul din 11 iunie 2026, completul de judecată a decis să amâne pronunțarea soluției. Noua dată stabilită pentru punerea hotărârii la dispoziția părților, prin intermediul grefei instanței, a fost fixată pentru astăzi, 25 iunie 2026, începând cu ora 09:00.
Traseul dosarului
Primarul Municipiului Constanța a fost acționat în instanță de societatea comercială Real Estate Concept SRL. Dosarul cu numărul unic 5064/118/2025 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța și se află în faza de judecată pe fond.
Procesul este gestionat de Secția de contencios administrativ și fiscal a instanței. Obiectul principal al litigiului îl reprezintă o „obligație de a face”, reclamantul solicitând judecătorilor să oblige autoritatea publică locală la emiterea unui act administrativ.
Conform datelor oficiale din portalul instanțelor de judecată, dosarul a fost deschis în toamna anului trecut, mai exact pe data de 10 octombrie 2025. Cea mai recentă modificare în cadrul dosarului a avut loc pe 18 mai 2026, iar prima ședință de judecată din acest an a completului CA1 a fost programată pentru data de 27 mai 2026, începând cu ora 09:00, urmând ca instanța să pronunțe o soluție în acest caz.
Magistrații au decis amânarea pronunțării.
Tip soluție: Amână pronunţareaSoluția pe scurt: Amână pronunţarea în cauză la data de 27.05.2026. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 12.05.2026.
Document: Încheiere - Amânare iniţială a pronunţării 12.05.2026- se arată pe Portalul Instanțelor de Judecată.
Situația inițială
La data de 10 februarie la Tribunalul Constanța în dosarul 5064/118/2025 în care Real Estate Concept SRL,firmă imobiliară din Constanța dă în judecată primarul municipiului pentru emiterea unui act administrativ.
Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, a fost stabilită ora estimată pentru ședință ora 10.00, complet CA1.
Magistrații au decis amânarea cauzei.
Soluția pe scurt: Amână judecarea cauzei la data de 12.05.2026 pentru a se timbra cererea modificatoare şi pentru a da pârâtului posibilitatea să formuleze întâmpinare.
Document: Încheiere de şedinţă 10.02.2026- se arată pe Portalul Instanțelor de Judecată.
La termenul din 12.05.2026 s-a decis o nouă amânare.
Reamintim că, un nou proces a fost deschis la Tribunalul Constanța, în care o firmă din domeniul imobiliar cere instanței să oblige Primăria Constanța să emită un act administrativ.
Dosarul, înregistrat la Secția de contencios administrativ și fiscal sub numărul 5064/118/2025, a fost depus la data de 10 octombrie 2025 și se află în prezent în faza de fond.
Potrivit informațiilor disponibile pe portalul instanțelor de judecată, reclamant în cauză este societatea Real Estate Concept SRL, iar pârât – Primarul Municipiului Constanța.
Obiectul dosarului este „obligația de a face – obligare emitere act administrativ”, ceea ce înseamnă că firma solicită instanței să dispună ca primarul să emită un act administrativ necesar, cel mai probabil legat de o autorizație, aviz sau document urbanistic.
Amintim că, în luna decembrie a anului 2022, Primăria Constanța a eliberat un certificat de urbanism pentru compania Real Estate Concept SRL, care dorește să investească în cartierul Palazu Mare.
Prin CU 3208 din data de 9 decembrie 2022, societatea Real Estate Concept SRL intenționează să edifice un imobil pe prelungirea Recoltei nr. 2, Constanța. Este vorba de edificarea unei locuințe colective P+3E cu spațiu comercial la parter, amenajare și împrejmuire incintă. Documentul are o valabilitate de 12 luni.
Despre Real Estate Concept SRL
Firma Real Estate Concept SRL din Constanța, a fost înființată la data de 05.02.2020 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 4110 - Dezvoltare (promovare) imobiliară.
Pentru anul 2024, firma Real Estate Concept SRL a raportat o cifră de afaceri de 1.778.101, pierderi de 3.102.002 lei la un singur angajat. Asociați și administratori ai Real Estate Concept SRL sunt Pescu Naciu și Samara Costin, potrivit termene.ro.
Pescu Naciu este asociat și administrator la Bros Trade NS SRL și asociat la Grand Dinamic Care SRL din Constanța.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Real Estate Concept SRL, investiție în Palazu Mare! Unde vor să construiască Naciu Pescu și Costin Samara?
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


