Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:55 05 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procesul dintre Primăria Constanța versus Arhitectura Plus SRL a ajuns la Tribunalul Constanța. Următorul termen, în februarie 2026

ro

05 Dec, 2025 10:10 119 Marime text
Sursa foto: Pexels





Pe rolul  Tribunalului Constanța a fost înregistrat dosarul nr. 22297/212/2023 , care are ca obiectacţiune în răspundere delictuală”.
 
Părți în proces sunt  Primăria Constanța, prin primar, în calitate de intimat reclamant, și  Arhitectura Plus SRL , în calitate de apelant pârât.
Apelul a fost făcut de Arhitectura Plus SRL.

 
 
Dosarul cu nr. 22297/212/2023  a fost înregistrat pe data de 23.08.2023 la Judecătoria Constanța și în prezent  se află pe secția I civilă, la Tribunalul Constanța.






 
 
În 2023, Primăria Constanța a dat în judecată firma Arhitectura Plus SRL acuzând-o că a ridicat o construcție ilegală pe domeniul public. Cum firma nu a desființat-o de bunăvoie, primăria a făcut lucrările pe cale administrativă și apoi a cerut în instanță să recupereze costurile.
 
Procesul a durat destul de mult, fiind amânat de mai multe ori pentru pronunțare. În final, pe 9 mai 2025, instanța a decis:admite acțiunea primăriei,obligă firma Arhitectura Plus SRL să plătească 16.456,51 lei, reprezentând cheltuielile de demolare,plus dobânda legală calculată din august 2022 până la plata efectivă.



Redăm mai jos minuta Judecătoriei.
 
Soluția pe scurt:

„Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ..., în contradictoriu cu pârâta ..... Obligă pârâta ....la plata către reclamantul ...., a sumei de 16.456,51 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de desfiinţare pe cale administrativă a construcţiei executate nelegal de pârâtă pe terenul aparţinând domeniului public al .... precum şi la plata dobânzii legale începând cu data de 19.08.2022, urmând a fi actualizată la data plăţii efective a debitului. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 09.05.2025.
Document: Hotarâre  6439/2025  09.05.2025”

 
 
Decizia nu e definitivă. Firma a făcut apel pe 9 septembrie 2025, dosarul fiind acum pe rolul Tribunalului Constanța– Secția I civilă.
 
În prezent, cazul se află în stadiul procesual de apel, iar umătorul termen în dosar a fost stabilit pe data de 20.02.2026.
 
Despre Arhitectura Plus SRL
 
 
Firma Arhitectura Plus SRL din Constanța, a fost înființată la data de 13.05.2005 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 7111 - Activități de arhitectură.

Cifra de afaceri Arhitectura Plus SRL a fost de 398.313 lei  în anul 2024, cu un profit de 4.436 lei.

Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu 19,46%.

Arhitectura Plus SRL a raportat un număr de 3 angajați în anul 2024.
 
Asociați Arhitectura Plus SRL sunt Dilancea Tudora și Dilancea Ștefan Dan (care este și administrator).

Dilancea Ștefan Dan este asociat unic și administrator la Begas Family SRL din Constanța și administrator la Just Nicolangelo SRL, tot din Constanța.

Dilancea Tudora este și ea asociat la Just Nicolangelo SRL.
  
Menționăm că firma a înregistrat în ultimii ani mai multe dosare care aveau ca obiect anularea unor acte administrativ, unele dintre acestea fiind în stadiul de recurs. Arhitectura Plus SRL dezvoltă mai multe proiecte imobiliare în Constanţa, dar şi în zona metropolitană.
 
Arhitectura Plus SRL investeşte și în Năvodari, zona Beach-Land şi este proiectant general pentru alte investiţii, cum este proiectul Calipso Residences SRL, care ridică un bloc de zece etaje pe strada Eliberării din Constanţa sau pentru PUZ-ul de reglementare a terenului situat la intersecţia Tomis cu Strada Suceava, iniţiat de Medgaz SRL.
 
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Justiție Constanța Cerere de deschidere a procedurii de insolvență pentru firma unui cetățean ucrainean. Dosarul, la Tribunalul Constanța
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii