Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:57 20 01 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul din Giurgiu, reținut într-un dosar penal de pornografie infantilă

ro

20 Jan, 2026 21:25 149 Marime text






La data de 20 ianuarie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Giurgiu au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 46 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, coruperea sexuală a minorilor și Influențarea declarațiilor.

Din probele administrate a reieșit faptul că, în perioada august-septembrie 2025, inculpatul a solicitat, în cadrul unei conversații on-line, unei victime minore (13 ani) să producă și să-i transmită prin intermediul unei rețelei sociale  imagini în ipostaze sexuale explicite. Cu aceeași ocazie, inculpatul a trimis persoanei vătămate un material pornografic.


De asemenea, în luna ianuarie 2026, inculpatul,  împreună cu o altă persoană, a încercat să determine (prin corupere) părinții minorei să nu sesizeze organele de urmărire penală/instanța civilă, să îşi retragă/să nu dea declarații într-o cauză penală/civilă, oferindu-le acestora în schimb un teren agricol.

Potrivit unor surse, bărbatul ar fi primarul din Izvoarele, județul Giurgiu.

Activitățile de urmărire penală au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu.


„Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, precizează DIICOT.

Citește și
Primarul comunei Izvoarele, județul Giurgiu, ar fi cercetat într-un dosar de pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor și influențarea declarațiilor
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii