Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:25 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Chițac și desființarea lucrărilor la ANL-uri! S-a judecat dosarul. Când se ia decizia

ro

23 Sep, 2022 00:00 1343 Marime text
  • Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției Civile a Judecătoriei Constanța sub indicativul 2544/212/2022, acțiunea fiind introdusă în luna februarie 2022, însă primul termen în cauză a fost fixat abia pentru 21 septembrie 2022.
  • Așa cum arătam în edițiile anterioare, la baza litigiului se află anumite lucrări de construcții realizate în mod ilegal, spune primăria, în legătură cu unele construcții ANL din cartierul Palazu Mare.
  • Verdictul instanței va fi pronunțat pe 7 octombrie 2022.
Secția Civilă a Judecătoriei Constanța a analizat dosarul deschis de primarul Constanței Vergil Chițac, prin care le-a cerut judecătorilor să autorizeze desființarea unor lucrări considerate nelegale de la unele ANL-uri din oraș.
 
Judecătorii au ascultat pozițiile ambelor părți și au anunțat că verdictul va fi pronunțat la data de 7 octombrie 2022.
 
Amintim, dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției Civile a Judecătoriei Constanța sub indicativul 2544/212/2022, acțiunea fiind introdusă în luna februarie 2022, însă primul termen în cauză a fost fixat abia pentru 21 septembrie 2022.
 
Reclamant în cauză este Primarul Municipului Constanța, în timp ce rolul de pârât revine Agenției Naționale pentru Locuințe, iar obiectul dosarului este reprezentat de o cerere de „autorizare desființare lucrări (Legea 50/1991)“.
 
„Lucrări de construcții realizate în mod ilegal, fără a deține autorizație de construire“
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, la baza litigiului se află anumite lucrări de construcții realizate în mod ilegal, spune primăria, în legătură cu unele construcții ANL din cartierul Palazu Mare.
 
Astfel, la momentul înregistrării dosarului în instanță, reprezentanții Biroului de Presă al Primăriei Municipiului Constanța au declarat, pentru ZIUA de Constanța că, prin cererea de chemare în judecată din dosar s-a solicitat „obligarea pârâtei la desființarea lucrărilor de construcții realizate în mod ilegal, fără a deține autorizație de construire emisă potrivit Legii nr.  50/1991, republicată, precum și aducerea imobilului la starea initială, așa cum au fost constatate prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.50-000577/02.07.2019, la imobilul situat în Constanta, teren aparținând municipiului Constanța, Cartier Palazu Mare-ANL, jud.Constanţa“.
 
Precizăm aici că acesta nu este singurul proces pentru autorizarea desființării construcțiilor considerate nelegale deschis de primarul Constanței.
 
O acțiune similară a fost deschisă cu privire la Parohia Palazu Mare II, însă, pe parcursul procesului, lăcașul de cult a obținut autorizațiile necesare.
 
Acum, orice decizie va lua Judecătoria Constanța în procesul privind ANL-uril, ea va putea fi atacată la instanța superioară.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Chițac - „Poliția Locală va amenda parohia Sfânta Ecaterina din Tomis Plus"
 
 

Tags: Vergil Chitac


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii