Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:16 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polițiștii filmați în timp ce agresau deținuții din cadrul Centrului Educativ Buziaș, urmăriți penal

ro

29 Jul, 2023 10:54 850 Marime text
Foto: facebook/Alina GorghiuParchetul de pe lângă Tribunalul Timiș-Secția penală a preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, în vederea efectuării urmăririi penale, cauza având ca obiect exercitarea unor acte de violență fizică de către doi agenți din cadrul Centrului Educativ Buziaș asupra a două persoane internate.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul timiș, cu ocazia cercetărilor efectuate, în data de 28.07.2023, procurori din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale față de:
-  inculpatul G.S., agent șef principal în cadrul Centrului Educativ Buziaș, sub aspectul săvârșirii, în coautorat cu inculpatul Ș.A.–G., agent în cadrul Centrului Educativ Buziaș, a unei infracțiuni de purtare abuzivă prevăzută de art.46, alin. 2, Cp. rap. la art. 296, alin. 2, Cp., rap. la art.193, alin 2, alin 2¹, lit. a, b, c, Cp. (persoana vătămată C.S.) și a unei infracțiuni de purtare abuzivă prevazută de art. 296, alin. 2, Cp., rap. la art.193, alin 2, alin 2¹, lit. a, b, c, Cp. (persoana vătămată V.I.), cu aplicartea art. 38 alin. 1 Cp;
-  inculpatul Ș.A-G., agent din cadrul Centrului Educativ Buziaș, sub aspectul săvârșirii în coautorat cu inculpatul G.S., a unei infracțiuni de purtare abuzivă prevăzută de art. 46, alin. 2, rap. la art. 296, alin. 2, Cp., rap. la art.193, alin 2, alin 2¹, lit. a, b, c, Cp. (persoana vătămată C.S.);

„În fapt, în sarcina inculpatului G.S. s-a reținut că în data de 24.07.2023, în jurul orelor 16, în incinta Centrului Educativ Buziaș, pe fondul unui conflict verbal între persoanele internate, inculpatul ar fi aruncat-o la pământ pe persoana vătămată C.S. – persoană internată în Centrul Educativ Buziaș, apoi ar fi lovit-o cu mâna, cu tonfa din dotare și cu genunchiul, în timp ce inculpatul Ș.A.-G., ar fi tinut-o imobilizată pe persoana vătămată C.S. în timpul agresiunii, provocându-i astfel leziuni care au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Ulterior, inculpatul G.S. s-a deplasat către persoana vătămată V.I. – persoană internată în Centrul Educativ Buziaș, pe care ar fi prins-o de gât și ar fi lovit-o cu palma peste față, nefiindu-i provocate leziuni care să necesite zile de îngrijiri medicale pentru vindecare“ - au mai precizat procurorii.

Procurorul din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș care efectuează ancheta în cauză, a dispus în data de 29.07.2023, prin ordonanță, luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de cei doi inculpați.

„Cercetările continuă în cauză în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptelor.
 Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“ - au mai menționat procurorii.

Citește și: 

UPDATEImagini șocante! Deținuți din Centrul Educativ Buziaș bătuți cu bestialitate de polițiști. Reacția ministrului Justiției (GALERIE FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii