Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:15 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polițist din Constanța, la judecată cu Agenția Națională de Integritate. Cine a câștigat

ro

06 Jul, 2021 00:00 1906 Marime text

  • Polițistul Ioan Adrian Adochiție s-a adresat instanței de judecată, unde a contestat raportul ANI.
  • ANI a anunțat că lucrătorul IPJ Constanța ar fi deținut și exercitat simultan atât funcția publică de polițist rutier, cât și pe cea de instructor auto.
  • Curtea de Apel Constanța, în completul prezidat de magistratul Andrea Bianca Andruș, a respins acțiunea polițistului, dar acesta a declarat recurs.
  • „În exercitarea sarcinilor specifice fișei postului de instructor auto, reclamantul interacționează sau există posibilitatea interacțiunii cu alți polițiști, ceea ce este de natură a crea în mod întemeiat suspiciuni în sensul favorizării elevilor instruiți de reclamant“, se arată în motivarea deciziei judecătorilor de la Curtea de Apel.
 
Curtea de Apel Constanța a pronunțat o primă decizie în procesul în care un polițist rutier din Constanța a chemat în judecată Agenția Națională de Integritate, care anunțase că lucrătorul Inspectoratului de Poliție Județean s-ar fi aflat în incompatibilitate.
 
Concret, ANI a anunțat că lucrătorul IPJ Constanța ar fi deținut și exercitat simultan atât funcția publică de polițist rutier, cât și pe cea de instructor auto.
 
În replică, polițistul Ioan Adrian Adochiție s-a adresat instanței de judecată, unde a contestat raportul ANI.
 
Curtea de Apel Constanța a decis, însă, că cererea de chemare în judecată este nefondată.
 

Ce au spus judecătorii
 
În minuta Hotărârii nr. 78/2021 a Curții se arată că instanța respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată.
 
Cazul va ajunge însă la Înalta Curte de Casație și Justiție a României, după ce polițistul a atacat în recurs această hotărâre.
 
În motivarea hotărârii de respingere a acțiunii, completul prezidat de magistratul Andrea Bianca Andruș a arătat că „împrejurarea că anterior începerii activității a întocmit un raport către conducerea IPJ Constanta, în sensul că intenționa să desfășoare această activitate și a primit aviz favorabil din partea IPJ Constanta pentru desfășurarea acestei activități nu poate înlătura starea de incompatibilitate ci poate fi eventual avută în vedere la individualizarea sancțiunii disciplinare care poate fi aplicată pentru încălcarea regimului incompatibilităților“.
 
Totodată, judecătorii au mai arătat că „nu poate fi primită nici susținerea reclamantului în sensul că activitatea de instructor auto nu era în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate în calitatea sa de polițist întrucât își desfășura activitatea de instructor auto în afara orelor de program din cadrul IPJ Constanța, deci nu avea cum să se poată «bucura» cumva în timp ce era instructor auto de calitatea sa de polițist rutierist, nu putea fi favorizat în vreun fel de colegii săi polițiști în timp ce își desfășura activitatea de instructor auto, deoarece aceștia ar fi săvârșit vreo infracțiune sau altă abatere dacă ar fi constatat anumite lipsuri în ceea ce privește activitatea sa de instructor auto, sau ar fi constatat săvârșirea vreunor fapte contravenționale și le-ar fi trecut cu vederea iar pentru înscrierea la examenul auto nu păstra legătură sau nu făcea demersuri către IPJ Constanta, ci către Instituția Prefectului Constanța - Serviciul Permise de Conducere“, potrivit www.rolii.ro.
 
„Suspiciuni în sensul favorizării elevilor instruiți“
 
Conform judecătorilor, instanța observă că potrivit fișei postului reclamantul avea ca sarcină să predea cursuri cu privire la regulile și reglementările care guvernează traficul rutier, sarcină care este în legătură directă cu atribuțiile de serviciu corespunzătoare calității de polițist rutier, dar și să participe cu aceștia (elevii- n.n.) pe perioada testelor de conducere“.
 
„Or, potrivit art. Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere examinatorii sunt examinatorii sunt lucrători ai serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, atestați potrivit art. 3 din lege, iar potrivit art. 6 din HG nr. 1767/2004 privind modul de organizare și funcționare a serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor personalul serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor este constituit din polițiști, funcționari publici și personal contractual. Astfel, în exercitarea sarcinilor specifice fișei postului de instructor auto, reclamantul interacționează sau există posibilitatea interacțiunii cu alți polițiști, ceea ce este de natură a crea în mod întemeiat suspiciuni în sensul favorizării elevilor instruiți de reclamant“, potrivit Hotărârii nr. 78/2021 a Curții de Apel Constanța, citată pe Jurindex.
 
În urma recursul declarat de polițistul din Constanța, dosarul urmează să fie înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:

ANI anunță
Avere nejustificată și incompatibilitate în IPJ Constanța și, respectiv, CL Medgidia

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii