Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:36 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Română Descinderi la traficanți de droguri din Bistrița (FOTO+VIDEO)

ro

26 Sep, 2023 12:11 992 Marime text
Sursa foto:Poliția Română

 
  • La data de 26 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, efectuează șase percheziții domiciliare, în municipiul Bistrița și în județul Bistrița-Năsăud, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc
Conform unui comunicat transmis de Poliția Română, pe parcursul anului 2023, o persoană bănuită, cu sprijinul altor trei, a comercializat în mod repetat substanța 3 – CMC (un drog de mare risc).

„Mai multe persoane vor fi conduse, pentru audieri, la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița – Năsăud”, precizează sursa citată.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română, iar acțiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul  Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița – Năsăud, încheie sursa menționată.
 
 Citește și
15 percheziții într-un caz de trafic de droguri! Tineri din județele Timiș și Caraș-Severin, reținuți (FOTO+VIDEO)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii