Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:53 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții în mai multe județe, într-un dosar de trafic de migranți și droguri de mare risc. Peste 40 de persoane, audiate

ro

18 May, 2022 08:27 1368 Marime text
foto: Poliția de Frontieră

Miercuri, 18 mai, rocurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Arad, în colaborare cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Arad şi poliţişti de frontierā din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timişoara (ITPF) şi Oradea, efectuează 37 de percheziții domiciliare pe raza județelor Arad, Timiș, Cluj, Iași și Caraș-Severin într-un dosar de trafic de droguri de mare risc și trafic de migranți.

Potrivit Poliției de Frontieră, în luna august a anului 2021, în județul Timiș, a fost constituit un grup infracțional organizat, format din 41 de membri, care a acționat în zona de vest a țării, racolând migranți proveniți din Orientul Mijlociu. Se pare că aceștia au trecut ilegal frontiera cu România, dinspre Bulgaria și Serbia, cu scopul de a se îndrepta spre Ungaria.  

Migranții erau preluați de către membrii grupului infracţional organizat şi transportați cu autoturismele acestora sau cu microbuze închiriate, până la frontiera de stat a României cu Ungaria, pe raza judeţului Arad.

Ulterior, aceștia erau călăuziți de membrii grupului în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat, destinaţia finală a migranţilor fiind Austria şi Germania, mai precizează sursa citată. 

Trafic de droguri de mare risc

Totodată, în perioada ianuarie - mai 2022, membrii ai grupului infracțional au deținut și vândut, fără drept, droguri de mare risc - cocaină cocaină în schimbul unei sume de 100 euro pentru un gram şi amfetamină în schimbul unei sume de 150-180 lei pentru un gram, dar și droguri de risc, respectiv cannabis, în schimbul a 50 lei pentru un gram. Consumatorii se aflau pe raza județelot Timiș, Arad și Caraș Severin. 

foto: Poliția de Frontieră

Un număr de 44 de persoane vor fi conduse pentru audieri la sediul DIICOT - Biroul Teritorial Arad. 
 

„Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul S.C.C.O. Arad, Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontierā Timişoara, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş, Sectorul Poliţiei de Frontierā Deta, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad, Sectorul Poliţiei de Frontieră Vărșand, B.C.C.O. Timişoara, B.C.C.O. Cluj, B.C.C.O. Iași, S.C.C.O. Caraș Severin și Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Timiș, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad și Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş Severin.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale”, precizeză reprezentanții Poliției de Frontieră. 


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii