Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:09 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patru medici, condamnați într-un dosar al DNA!

ro

17 Mar, 2023 00:00 5524 Marime text
  • Dorina Cerasella Şincar, medic stomatolog și conferențiar universitar în cadrul Facultății de Medicină și Farmacie – Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, coordonator de program de rezidențiat și președinte al comisiei de examen, a luat 3 ani închisoare cu suspendare şi 22.000 lei amendă penală.
  • Gina Păuniţa Grecu, medic stomatolog și asistent universitar în cadrul Facultății de Medicină și Farmacie – Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, a primit 1 an şi 11 luni de închisoare cu suspendare şi 8000 lei amendă penală.
  • Antoanela Andreea Zalimov (Tulcea) a primit 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare.
  • Caius Călin Miuţă a luat 1 an şi 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de dare de mită. Tribunalul a dispus suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 2 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei.
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Medicii stomatologi trimiși în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au fost condamnați!

Decizia nu este una definitivă!

În aprilie 2022, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a sub control judiciar pe cauțiune, a inculpaților:

(I) Șincar Dorina Cerasella, medic stomatolog și conferențiar universitar în cadrul Facultății de Medicină și Farmacie – Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, coordonator de program de rezidențiat și președinte al comisiei de examen, pentru săvârșirea infracțiunilor de: trafic de influență, luare de mită, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.


(II) Gina Păunița Grecu, medic stomatolog și asistent universitar în cadrul Facultății de Medicină și Farmacie – Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la trafic de influență și complicitate la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.


(III) Antoanela Andreea Zalimov, medic stomatolog, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență,

(IV) Și în stare de libertate a inculpatului Caius Călin Miuță, medic stomatolog și lector universitar în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport – Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Conform portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Galați a aplicat următoarele condamnări:

Dorina Cerasella Şincar - 3 ani închisoare cu suspendare şi 22.000 lei amendă penală.

Gina Păuniţa Grecu - 1 an şi 11 luni închisoarecu suspendare şi 8000 lei amendă penală.

Antoanela Andreea Zalimov (Tulcea) - 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare pentru comiterea infracțiunii de cumpărare de influenţă.


Pe durata termenului de supraveghere, stabileşte în sarcina inculpatei Zalimov Antoanela Andreea respectarea următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe Serviciului de probaţiune Tulcea, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice Serviciului de probaţiune Tulcea schimbarea locului de muncă; e) să comunice Serviciului de probaţiune Tulcea informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

„Impune inculpatei să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Impune inculpatei Zalimov Antoanela Andreea, pe parcursul termenului de supraveghere, obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile la una dintre următoarele instituţii: - Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Tulcea; - Primăria Oraşului Isaccea“, se mai arată în decizia magistraților.

Caius Călin Miuţă a primit pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de dare de mită. Tribunalul a dispus suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 2 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei.


De menționat că prin decizia de condamnare instanța a desfiinţat „certificatul de specialist parodontologie nr. 47175/27.01.2022 (seria S1 nr. 048379) emis de Ministerul Sănătăţii, pe numele Zalimov Antoanela Andreea“, potrivit minutei judecătorești.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada 10 septembrie -14 noiembrie 2021, inculpata Șincar Dorina Cerasella, în calitățile menționate, ar fi pretins, în mod direct, câte 2.000 euro (sau echivalentul în lei) de la trei medici rezidenți, candidați la examenul de medic specialist în disciplina parodontologie, susținând că, prin influența avută asupra celorlalte două membre ale comisiei de examen, le va determina să faciliteze promovarea, în mod fraudulos, a respectivului examen și implicit obținerea titlului de medic specialist parodontolog de către cei trei rezidenți.

Între cei trei medici rezidenți s-a aflat și inculpata Zalimov Antoanela Andreea de la care Șincar Dorina Cerasella ar fi primit suma de 10.000 lei pretinsă în legătură cu cele menționate anterior.

În plus, în zilele de 13-15 noiembrie 2021, președinta comisiei de examen Șincar Dorina Cerasella i-ar fi furnizat, în avans și în mod direct, candidatei Antoanelei Andreea Zalimov, subiectele la ambele probe (clinică și practică) și rezolvarea/realizarea lor, deși acestea erau informații nedestinate publicității.

Ulterior, la data de 16 noiembrie 2021, candidata Zalimov Antoanela Andreea a susținut și promovat atât proba clinică (având de rezolvat chiar unul dintre cele două cazuri clinice ce îi fuseseră anterior furnizate), cât și proba practică (având de rezolvat întocmai manopera medicală ce îi fusese anterior divulgată).

În acțiunile sale de pretindere, primire și oferire de informații nedestinate publicității, inculpata Șincar Dorina Cerasella ar fi fost sprijinită de inculpata Grecu Gina Păunița, în calitate de secretar al comisiei de examen.

În același context, în perioada 02-04 decembrie 2021, inculpata Șincar Dorina Cerasella ar fi acceptat promisiunea și ulterior ar fi primit, prin intermediar, produse alimentare, drept recompensă de la inculpatul Miuță Caius Călin, care promovase examenul respectiv.


În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.


Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Galați cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.


De asemenea, s-a mai solicitat instanței de judecată anularea certificatului de medic specialist în parodontologie, obținut de inculpata Zalimov Antoanela Andreea în modalitatea de mai sus.


În cauză procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Direcției de Operațiuni Speciale.


Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Surse
DNA Constanța a trimis în judecată doi vameși și un polițist de frontieră

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii