Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța își suspendă activitatea, nemulțumire față de proiectul privind pensiile magistraților
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța își suspendă activitatea, nemulțumire față de proiectul privind
27 Aug, 2025 13:36
ZIUA de Constanta
258
Marime text



La data de 26 august 2025 a avut loc ședința Adunării Generale a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, convocată în temeiul Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 596 din 21.08.2025, având ca obiect exprimarea unui punct de vedere referitor la proiectul legislativ privind modificarea și completarea unor acte normative în materia pensiilor de serviciu, precum și la măsurile necesare pentru protejarea statutului magistraților și a independenței justiției, transmite un comunicat din partea instituției.
În cadrul ședinței, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în unanimitate, au hotărât:
a) suspendarea activității Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, urmând a fi soluționate exclusiv cauzele cu caracter urgent (cazurile în care se impune luarea măsurilor arestării preventive sau a arestului la domiciliu, punerea în executare a mandatelor europene de arestare și a cererilor de extrădare, cauzele cu inculpați față de care au fost dispuse măsuri preventive, cauzele privind confirmarea ordinelor de protecție provizorie emise de către organele de poliție), precum și alte situații operative ce nu pot fi amânate;
b) suspendarea activității de relații cu publicul și a programului de audiențe;
c) susținerea formelor de protest care vor fi adoptate de către instanțele judecătorești.
Totodată, procurorii au exprimat îngrijorarea față de proiectul legislativ privind modificarea regimului pensiilor de serviciu ale magistraților, subliniind că aceste pensii nu reprezintă un privilegiu, ci o garanție a independenței justiției, având în vedere incompatibilitățile și interdicțiile impuse prin statutul profesiei. Procurorii au arătat că afectarea stabilității și predictibilității sistemului de pensii de serviciu, fără o consultare reală a corpului magistraților, pune în pericol funcționarea sistemului judiciar și încrederea cetățenilor în justiție.
Judecătorii și procurorii și-au exprimat în mod constant disponibilitatea de a fi consultați cu privire la eventualele modificări legislative referitoare la regimul pensiilor de serviciu ale magistraților. Cu toate acestea, puterea decidentă în această materie nu a manifestat nicio intenție de cooperare loială între puterile statului.
Se subliniază faptul că modificările legislative propuse nu sunt de natură să contribuie la rezolvarea problemei deficitului bugetar, cu atât mai mult cu cât acestea nu afectează pensiile aflate deja în plată și nici pensiile magistraților care îndeplinesc în prezent condițiile legale de pensionare.
Evaluarea drepturilor magistraților trebuie să aibă ca punct de plecare statutul acestei profesii, caracterizat prin dificultatea deosebită a procedurii de admitere în profesie, condițiile exigente de promovare, numeroasele interdicții și incompatibilități pe durata exercitării funcției, precum și răspunderea juridică, indiscutabil mai exigentă decât în cazul oricăror alte categorii socio-profesionale.
În concluzie, maniera populistă în care factorii politici decidenți au ales să abordeze problema pensiilor de serviciu ale magistraților – aspect deja reglementat prin Legea nr. 282/2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu – nu face decât să afecteze înfăptuirea actului de justiție în ansamblul său și să inducă o stare de ostilitate permanentă în rândul societății.
Citește și.
Ședințe de judecată, suspendate la Judecătoria Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii